ZiarulRing

24-feb.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

Valeriu Zgonea: Functionarul dovedit ca a „trucat“ licitatia TREBUIE SA PLATEASCA prejudiciul.

Avatar

Publicat

pe

Preşedintele Camerei Deputaţilor explică, pentru „ring”, care este strategia USL de diminuare a corupţiei în rândul funcţionarilor care au acces la bani publici şi îi deturnează prin celebrele licitaţii cu „ dedicaţie”. Valeriu Zgonea a recunoscut şi cât de greu i-a fost să anunţe reîntoarcerea lui Traian Băsescu la Cotroceni, dar ne-a declarat că legea primează în faţa sentimentelor.

Cea mai mare problemă a României este corupţia prin licitaţiile cu „dedicaţie” din bani publici. Ce putem face?
Marea corupţie este acolo unde există ban public, acolo unde sunt fonduri europene şi unde, dintr-un cuvânt-cheie, dintr-o frază scrisă într-un caiet de sarcini, se poate schimba destinul unei companii. Poţi să o îngropi! O companie care este competitivă pe piaţă participă la licitaţii ca să câştige şi să dea locuri de muncă, dar câştigă una care are un singur angajat într-un bloc.

Din punctul nostru de vedere, trebuie înăsprite condiţiile pentru cei aflaţi în această zonă. Ai făcut aşa ceva, te-am depistat, s-a dovedit în instanţă că ai făcut un caiet de sarcini împreună cu colegii tăi de birou şi ai omorât piaţa internă românească, plăteşti contravaloarea contractului! Şi să-l văd eu, atunci, pe acel funcţionar public, care oricum primeşte mai mulţi bani decât ceilalţi funcţionari, că mai face aşa ceva!

Dar ca să putem să facem asta trebuie să avem un nou corp de funcţionari publici, care să fie respectat, să fie bine plătit şi căruia să-i ceri performanţă. Performanţa nu înseamnă că funcţionarul are şapte facultăţi. Performanţă înseamnă ca, pe baza banilor pe care-i primeşte, să poată să-şi întreţină familia. Să fie competent înseamnă să aibă o relaţie bună când se află în contact cu cetăţenii. Să livreze performanţă şi să fie mai presus de orice când este vorba de corectitudine. Acest corp al funcţionarilor publici este imaginea statului român.

De aceea, una dintre direcţiile principale pe care le va urmări în următoarea perioadă USL va fi tocmai această chestiune: să facem o administraţie modernă, europeană şi să limităm contactul între funcţionarul public şi oamenii care vin la el. Cu cât contactul este mai rar, cu atât nu se poate influenţa, nu se poate schimba o decizie. Trebuie să intrăm şi noi în era tehnologiei digitale, să poţi să faci o plângere pe internet, iar răspunsul să se livreze acasă, cu Poşta Română. Şi atunci, funcţionarul, fiind bine plătit, va judeca în textul legii. Nu vor mai interveni relaţiile, prieteniile, rudele, pentru că nimeni nu va şti care dintre funcţionarii publici îţi judecă ţie dosarul. Un funcţionar care are 800 sau 1.200 de lei pe lună şi semnează hârtii de un milion sau de 500.000 de euro pentru un fond european este supus tentaţiei.

Cea mai mare greşeală a fost reducerea salarizării din administraţia publică. Noi trebuia să le cerem să fie eficienţi în administraţia publică, nu să-i umilim. Umilind un milion de oameni, acei oameni, la rândul lor, au avut tentaţia să reacţioneze şi, astfel, relaţiile s-au tensionat. Dorinţa lui Martin Schulz şi a Parlamentului European este să generăm valoare adăugată şi credibilitate României în interior, să facem ceea ce se numeşte migraţie circulară, adică să putem genera locuri de muncă, să absorbim fonduri aici, în aşa fel încât România să fie un pilon de credibilitate al Uniunii Europene pentru Balcani. Este un interes comun – şi al lor, şi al nostru.

Advertisement

„A fost, poate, cea mai neplăcută situaţie în care am fost pus”
Ce a fost în sufletul dvs. când aţi anunţat, în plenul reunit, decizia Curţii Constituţionale de reîntoarcere a lui Traian Băsescu la Cotroceni?
Pfuuu! (Oftează îndelung.) A fost foarte greu, pentru că eu vin dintr-o zonă în care oamenii au ieşit la vot în proporţie de peste 60-70% şi au votat „Da” la referendum. A fost foarte greu, pentru că eu, fiind oltean, născut la Craiova şi trăind în zona Bechet-Segarcea, sunt mai aprig, mai rapid, mai energic în ceea ce fac şi a trebuit să-mi inhib sentimentele, pentru că legea e lege. A fost, poate, cea mai neplăcută situaţie în care am fost pus, însă am ales să respect legea deşi interiorul îmi spunea că 7,5 milioane de oameni au venit nu să voteze un om, ci să ceară parlamentului să trimită un om acasă.

„Nu trebuie să repetăm greşelile lor, pentru că greşelile lor au făcut ca astăzi să nu avem bani pentru pensionari”
Mai exista o şansă. Propunerea domnului Ghişe…
Atunci când ai impresia că vrei să-i faci bine unui popor, s-ar putea să-i faci mai mult rău dându-i o speranţă pe care nu poţi să i-o îndeplineşti niciodată. Şi dându-i speranţa falsă că parlamentul poate să intervină în revocarea unui preşedinte este cea mai periculoasă chestiune. Parlamentul nu are aceste competenţe. Trebuie să le spunem oamenilor care sunt aceste competenţe: parlamentul face legi, respectă proceduri, dă semnalul că România este o ţară maturizată din punct de vedere politic şi democratic. Noi nu încălcăm legea şi Constituţia doar pentru că vrem ca adevărul să fie de partea noastră.

Asta ne diferenţiază pe noi, cei care suntem astăzi la guvernare, faţă de cei care, până mai ieri, conduceau România. Nu trebuie să le repetăm greşelile, pentru că greşelile lor au făcut ca astăzi să nu avem bani pentru pensionari, să avem trei milioane de oameni plecaţi în afara României şi care puteau să lucreze în ţară. Şomajul, economia neagră şi corupţia pe care le aveam au fost tocmai din cauza acestor bulversări ale sistemelor. Asta e diferenţa! Regret că n-au ieşit peste 50% din oameni la vot, dar trebuie să te supui legii. Noi suntem în UE şi multe dintre regulile pe care le avem se hotărăsc la Bruxelles. Ei sunt partenerii noştri. Regulile sunt reguli !

„Aş fi vrut să văd Comisia Europeană şi pe dl Barroso mult mai duri în ultimii trei ani şi jumătate, când regulile democraţiei au fost interpretate la limită de cei de la PDL în parlament, în instituţiile statului şi ne-au afectat pe toţi.”

„ Corupţia nu poate fi stârpită, poate fi diminuată! Când aud pe cineva spunând că stârpeşte corupţia… mă bufneşte râsul! De 2.000 de ani corupţia nu a fost stârpită.“”

„Un funcţionar care câştigă 800 sau 1.200 de lei pe lună şi semnează hârtii de un milion sau de 500.000 de euro pentru un fond european este supus tentaţiei. Cea mai mare greşeală care s-a făcut a fost reducerea salarizării din administraţia publică.”

„Dacă vrem ca România să meargă înainte, să fie credibilă, nu trebuie, de fiecare dată când te sui pe «calul» conducerii politicii, să spui că ăla dinainte a fost incompetent. Luaţi-l drept exemplu pe Victor Ponta: ia măsuri, face lucruri care-l detaşează clar de fostele guverne.”

Advertisement

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *