DRAMA. Gest extrem al unui barbat care isi pierduse locul de munca din Popesti-Leordeni
Disperat că a rămas sărac lipit şi cu datorii imense la bănci, după ce firma din Ilfov la care muncise cinci ani l-a disponibilizat, Dumitru Milea, un braşovean în vârstă de 57 de ani, şi-a luat zilele, ieri, la prima oră. Incidentul s-a petrecut chiar în baraca unde locuise, acesta folosind un pistol Beretta de colecţie, vechi din 1934.
Potrivit anchetatorilor, în iunie, societatea braşoveană cu activitate în Popeşti-Leordeni, la care lucra Milea, şi-a redus activitatea din cauza crizei, foarte mulţi muncitori fiind daţi afară. În aceeaşi situaţie era şi Dumitru Milea. Cu toate acestea, el nu a părăsit zona, respectiv baraca din spatele întreprinderii de la marginea Bucureştiului, unde lucrase. Milea obişnuia să mai meargă la pescuit şi, seara, să se întoarcă la baracă. Marţi după-amiază, el a revenit la barăci şi a rămas peste noapte, în ideea de a-şi strânge lucrurile şi a le trimite la Braşov.
Două miliarde de lei vechi, datorii!
Dimineaţa, pe la şase, Milea s-a sculat, s-a îmbrăcat şi a aprins o ţigară. Pe urmă a intrat în baracă şi, în jurul orei 6.50, l-a trimis pe unul dintre colegii care mai erau înăuntru să-i aducă nişte apă. Când s-a întors, l-a găsit pe Milea căzut pe pat, cu pistolul pe piept. Lângă el era şi un bilet de adio, în care îşi explica gestul: nu mai avea cu ce să-şi plătească datoriile la bănci, unde avea credite de circa două miliarde de lei vechi. În plus, avea şi patru copii în întreţinere. Imediat, persoanele aflate la muncă au sunat şi au sesizat incidentul la 112. Dumitru era încă în viaţă când a sosit Salvarea, însă nu a rezistat şi a murit la Spitalul „Bagdasar”.
„Pistolul este un Beretta de calibru 9, scurt, model 1934. Nu se ştie provenienţa, dar, în mod cert, nu avea permis, îl deţinea ilegal. Glonţul a pătruns prin peretele metalic al barăcii, a ieşit prin partea cealaltă şi… l-am găsit în iarbă.” Elena Gavadia, procuror criminalist