ZiarulRing

20-mai2024

ULTIMA ORĂ

ALTE CATEGORII

UN MEDIC REZIDENT S-A SINUCIS LA DOAR 26 DE ANI! TÂNĂRUL A MUNCIT 3 LUNI FĂRĂ PAUZĂ, PÂNĂ LA EPUIZARE: „NIMENI N-ARE GRIJA DE MINE”

Un tânăr medic rezident și-a pus capăt zilelor. La numai 26 de ani s-a sinucis, asta după ce în ultimele luni de viață a muncit până la epuizare.

Avatar

Publicat

pe

Un tânăr medic rezident și-a pus capăt zilelor. La numai 26 de ani s-a sinucis, asta după ce în ultimele luni de viață a muncit până la epuizare. Cu numeroase ore suplimentare la activ și cu trei luni lucrate fără pauză, bărbatul a simți că nu mai poate, că nimeni nu are grijă de el, așa că a recurs în cele din urmă la gestul extrem. Conducerea spitalului se dezice de caz și neagă acuzațiile de exploatare a angajaților. 

 „Fenomenul Karoshi” – moartea cauzată prin muncă până la epuizare – revine în atenția tuturor, după ce un medic rezident din Japonia și-a pus capăt zilelor din cauza locului de muncă. În ultimele trei luni de viață, tânărul muncise extrem de mult, fără nicio zi de pauză. Takashima Shingo lucrase peste 207 ore suplimentare în luna de dinaintea morții sale.

 „Nimeni nu are grijă de mine”

Japonia este o țară afectată de mult timp de cultura muncii excesive, iar cazuri precum cel al lui Takashima Shingo au tot avut loc de-a lungul timpului. Acum, familia lui Takashima Shingo pledează pentru a face o schimbare în acest sens, însă lucrurile par aproape imposibil de modificat.

Takashima Shingo a lucrat ca medic rezident la un spital din orașul Kobe. Deși iubea ceea ce făcea, munca la îngenunchiat pe tânărul de 26 de ani. Acesta s-a sinucis în luna mai a anului trecut, iar înainte de a recurge la gestul extrem a avut o perioadă de foc. Se pare că muncea extrem de mult, în ultimele trei luni de viață ne având nici măcar o zi liberă și bifând 207 de ore suplimentare.

Vinerea trecută, în cadrul unei conferințe de presă, familia tânărului a vorbit despre ce s-a întâmplat cu acesta. Mama lui Takashima Shingo a declarat că înainte de a se sinucide tânărul spunea că „era prea greu” și că „nimeni nu l-ar fi ajutat”.

Advertisement

„«Nimeni nu are grijă de mine», îmi tot spunea el. Cred că mediul înconjurător l-a dus la limită. Fiul meu nu va deveni un medic bun, nici nu va putea să salveze pacienți și să contribuie la societate. Cu toate acestea, sper sincer că mediul de lucru pentru medici va fi îmbunătățit, astfel încât același lucru să nu se mai întâmple în viitor”, a spus femeia, potrivit CNN.

Conducerea spitalului neagă acuzațiile

Stresul de la locul de muncă și volum mare de treabă are consecințele reale și grave asupra sănătății mintale. Fenomenul a fost denumit „Karoshi” sau „moarte prin suprasolicitare” și a generat adoptarea unei legislații menite să prevină decesele și rănile cauzate de orele de muncă excesive.

Însă, Takashima Shingo a fost victima acestui fenomen, iar pentru el nimeni nu a mai putut face nimic. Volumul mare de muncă și suprasolicitarea și-au spus cuvântul.

„Indiferent cum privim orele de lucru ale fratelui meu, 200 de ore (de ore suplimentare) este un număr incredibil și nu cred că spitalul are o abordare solidă în ceea ce privește managementul muncii în primul rând”, a declarat și fratele lui Takashima Shingo.

Însă, în ciuda celor întâmplate, conducerea spitalului la care tânărul a lucrat neagă faptul că rezidentul ar fi fost suprasolicitat și pus să lucreze numeroase ore suplimentare.

„Există multe momente în care (medicii) își petrec timpul studiind pe cont propriu și dormind în funcție de nevoile lor fiziologice. Din cauza gradului foarte mare de libertate, nu este posibil să se determine cu exactitate orele de lucru. Nu recunoaștem acest caz ca fiind ore suplimentare de muncă și nu vom mai comenta acest lucru în viitor”, a declarat un purtător de cuvânt al spitalului.

Advertisement

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *