Un fost jurat de la „Dansez pentru tine” este acuzat că le-ar face avansuri fetelor din echipa lui de dansatoare, în ciuda faptului că este însurat. Mai mult decât atât, el le-ar „tăia bugetul” dacă este refuzat.
Despre coregraful columbian nu este prima dată când se spune că este fustangiu. Este cunoscut faptul că, deşi în carieră este un profesionist, se pare că are o slăbiciune pentru femeile frumoase. Aparent, lucrurile merg cât se poate de bine în echipa lui de dansatori, dar surse din anturajul artistului ne-au confirmat opusul. „Wilmark se dă la orice fată pe care o întâlneşte, chiar şi în club. Ce face apoi cu ele, nu ştiu. Colaboratoarele lui dansatoare acceptă, pentru că el e şeful şi nu vor să aibă certuri cu el, pentru că sunt sigure că o să piardă. Din câte am înţeles, au fost situaţii când nu şi-a respectat onorariul faţă de ele, pentru că acestea nu i-au acceptat avansurile. Le cere numărul de telefon fetelor care îi plac, chiar dacă nu are legătură cu dansul”, a declarat, pentru „ring”, una dintre dansatoare.
Wilmark: „Avem o relaţie de prietenie apropiată”
Artistul nu duce lipsă de evenimente şi spectacole, unde show-ul pe care îl oferă este din ce în ce mai variat. Chiar dacă a terminat colaborarea cu ProTV, se pare că scandalul din presă nu i-a adus decât un plus de imagine. Cum era de aşteptat, declaraţiile sunt împărţite în ceea ce priveşte atracţia lui pentru fete frumoase şi nu prea coincid. Contactat de reporterii „ring”, Wilmark a mărturisit, surprinzător, care este, de fapt, relaţia lui cu dansatoarele din echipă. „Avem o echipă foarte frumoasă de dansatori. Avem o relaţie de prietenie destul de apropiată. Atât băieţii, cât şi fetele sunt nişte oameni mişto. Echipa este aceeaşi de mult timp. În dans există penalizări tot timpul, dar se dau pentru costumaţie neadecvată, pentru greşeli, lipsa de la repetiţii, sau alte abateri. Avem o relaţie profesională, ţinem unii la alţii, nu sunt probleme de genul acesta”, a declarat, pentru „ring”, Wilmark.
37 de ani împlineşte în această primăvară coregraful Wilmark.
„Cea mai bună afacere este să îţi alegi corect partenerul de viaţă. Soţia mea este punctul meu de echilibru”, WILMARK
„Show-ul meu Tropicasao este o poveste exprimată prin dans, despre cubanezi, despre oamenii care ştiu să se bucure de soare, de apă, de muzică şi de toate mărunţişurile din jurul lor.”, WILMARK
Alte articole