Din 7 iulie, vânzarea oricărei mașini noi, chiar și a celor mai mici, care nu sunt echipate cu sisteme avansate de asistență a șoferului (ADAS – Advanced driver-assistance system) va fi interzisă în toate țările UE.
Potrivit noului Regulament General de Siguranță a Vehiculelor adoptat de Uniunea Europeană în 2022, începând cu această dată mașinile noi din spațiul UE trebuie să fie echipate cu aceste sisteme care au rolul de a seconda șoferul în conducerea vehicului, protejând mai bine pasagerii, pietonii și cicliștii. Comisia UE se așteaptă să poată evita mai mult de 25.000 de decese accidentale și cel puțin 140.000 de răniți grav în Europa până în 2038 cu obligativitatea sistemelor de asistență. Noile cerințe de siguranță ar putea să-i facă pe producători să retragă din fabricație unele modele mai vechi, iar pe de altă parte, cei care vor dori să cumpere o mașină trebuie să scoată mai mulți bani din buzunar.
Regulile se vor aplica tuturor mașinilor noi începând cu 7 iulie 2024, iar unele dintre noile măsuri vor fi extinse pentru a acoperi diferite tipuri de vehicule rutiere până în 2029. Folosind senzori, camere și tehnologii de geolocalizare, aceste sisteme monitorizează continuu condițiile de trafic și oferă șoferului avertismente de pericol și informații esențiale. Conectivitatea lor permite intervenții directe asupra direcției, accelerației și frânelor, pentru a preveni accidentele.
Citește articolul integral aici.