S-a stins în grea suferinţă, luând cu el în eternitate tristeţea că a fost îndepărtat prematur de pe scena Teatrului Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti, au dezvăluit, pentru „ring”, surse apropiate familiei. Tocmai de aceea, actorul George Motoi a lăsat „cu limbă de moarte” ca ultimul lui drum să ocolească TNB. Şi familia îi va respecta întocmai dorinţa.
Cu toate că marii actori au fost vegheaţi aproape fără excepţie şi în foaierul TNB, trupul neînsufleţit al lui George Motoi va fi depus astăzi doar la capela Cimitirului Sfânta Vineri, unde toţi cei care l-au cunoscut şi l-au apreciat îi pot aduce un ultim omagiu, şi unde va fi înmormântat mâine.
Inima i s-a oprit pe patul de spital
Pe 22 ianuarie, George Motoi a împlinit 79 de ani, însă, potrivit unor apropiaţi ai familiei, aniversarea l-a prins pe patul de spital, zbătându-se între viaţă şi moarte. Un infarct i-a curmat suferinţa în marţi noapte. „În urmă cu vreo trei ani, George Motoi a fost diagnosticat cu cancer pulmonar. Era conştient că sfârşitul i se apropia rapid. Nu a dorit să se afle cât este de bolnav şi tocmai de aceea toţi prietenii au fost extrem de surprinşi de moartea lui. Şi-a dat ultima suflare la spital, vegheat de familie”, ne-au mărturisit apropiaţii actorului.
Supărat că a fost pensionat forţat
Ştiind că zilele îi sunt numărate, actorul le-a transmis celor din familie şi ultima sa dorinţă. „El a fost adus la TNB de maestrul Radu Beligan. Nu voia să fie expus la TNB pentru că era supărat pe noua conducere care a pensionat forţat toată «Generaţia de Aur». La fel ca alţi mari actori, nu şi-a mai putut continua cariera aşa cum şi-ar fi dorit”, au mărturisit, pentru „ring”, apropiaţi ai familiei Motoi. Prietenii îşi amintesc despre el că, dincolo de talentul său remarcabil, George Motoi a fost un om „bun, blând şi fără ifose”.
Îşi dorea să joace cu Iuliana Marciuc
În aprilie 2013, George Motoi a fost invitat de Iuliana Marciuc la emisiunea „Confesiuni”, difuzată la TVR 2. Actorul i-a solicitat realizatoarei să amenajeze în studio un mormânt în toată regula, cu pământ şi cruce. Contactată de „ring”, realizatoarea TVR a declarat: „George Motoi a venit în studio alături de soţia Gigliola şi de câţiva actori tineri. Mormântul a fost decor pentru o scenă dintr-o piesă de teatru pe care au interpretat-o”. Întristată de vestea dispariţiei marelui actor, Iuliana Marciuc ne-a mărturisit că pregăteau o colaborare: „Mi-a oferit, recent, o carte cu o piesă de teatru în care mi-a propus să jucăm împreună. Am cartea pe noptieră”.
Peste 50 de ani de carieră în teatru şi film
George Motoi s-a născut, pe 22 ianuarie 1936, în Caliacra, Bulgaria. A urmat cursurile primare în comuna Dudeşti, judeţul Brăila, unde s-au stabilit părinţii săi după anul 1940. În 1958 a absolvit IATC şi a debutat la teatrul din Piatra Neamţ. A fost căsătorit 23 de ani cu actriţa Cezara Dafinescu, cu care are o fiică, Raluca. S-a recăsătorit cu actriţa Gigliola Brăileanu. A primit premiul pentru întreaga activitate la TIFF 2011, Ordinul Meritul Cultural în rang de Cavaler şi marele premiu al Festivalului de la Sanremo, pentru filmul „Adela”.
45 de roluri principale în filme a avut George Motoi de-a lungul carierei.
„Tatăl meu şi-a trăit viaţa cu discreţie şi demnitate, preţuind fiecare clipă frumoasă şi învăţând din greşeli cu bucurie şi fără regrete. La fel a ales să părăsească această lume, discret şi demn.”, RALUCA MOTOI
Alte articole