back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, noiembrie 25, 2024

Udrea: Ponta e nervos pentru ca am o relație buna cu mulți lideri locali PSD

Distribuiți

Elena Udrea explică, într-un interviu pentru „ring”, ce îi aşteaptă pe români în eventualitatea unui al doilea val al crizei economice, de ce s-au construit stadioane şi săli de sport în comune şi ce şanse are PDL în alegerile de anul viitor. Ministrul dezvoltării regionale şi turismului îşi spune părerea despre necesitatea realizării Statelor Unite ale Europei, ce crede că îl enervează cel mai tare pe Victor Ponta, dar şi adevărul despre aşa-zisa ei origine de la Pleşcoi şi controversata garderobă personală.

Doamnă ministru, au existat momente pe parcursul mandatului dumneavoastră în care v-aţi gândiţi să demisionaţi din guvern?

Da, am vrut să demisionez în toamna lui 2009 pentru a putea participa la campania pentru alegeri prezidenţiale în echipa lui Traian Băsescu. Mă gândeam că ar fi prea dificil să îmi îndeplinesc, în acelaşi timp, atribuţiile de ministru şi să fac tot ce îmi stă în puteri pentru victoria preşedintelui. Nu a fost însă cazul, le-am dus pe toate. Eram atunci ministru cu două portofolii într-un guvern picat din cauza iresponsabilităţii PSD. Vă amintiţi, desigur, că miniştrii PSD au demisionat, după care PSD şi PNL au votat împreună căderea guvernului.

Cum apreciaţi declaraţia preşedintelui Băsescu privitoare la necesitatea realizării Statelor Unite ale Europei?
Este o declaraţie a unui lider politic cu viziune şi extrem de pragmatic. România este parte a marii familii europene, iar bunăstarea noastră depinde de competitivitatea Uniunii Europene. Este o declaraţie de bun-simţ, pentru noi este important ca Europa să fie, în acelaşi timp, o mare putere economică şi o putere militară pe măsură.

Cât de mult vă îngrijorează perspectiva unui al doilea val de criză?
Ştiu, ca membru al Executivului, că, în timpul primului val, am luat măsurile de care ţara avea nevoie, chiar dacă, fiind nepopulare, au condus o perioadă la scăderea PDL în sondajele de opinie. Dacă al doilea val de criză va veni, România va fi mai puţin vulnerabilă în faţa acestuia decât alte ţări de pe continent. Suntem pe un trend de creştere economică şi avem un program ambiţios de investiţii publice care ar trebui să menţină aceste tendinţe pozitive. Citeam zilele trecute o analiză conform căreia, în România, o creştere cu 20% a sectorului construcţiilor ar genera o creştere economică de 2%.

“E posibil să renunţăm la portocaliu”
Care este utilitatea stadioanelor şi a bazinelor de înot construite în sate şi comune care nu au drumuri asfaltate, reţele de canalizare sau şcoli reparate?
Nu pot decât să mă bucur că presa a preluat un lucru pe care eu l-am spus prima dată. Că se fac investiţii inutile, că nu există prioritizări nici între programele de investiţii, nici în interiorul acestor programe, între proiecte. Am spus asta când am venit ministru la Dezvoltare Regională, la începutul lui 2010, şi nu v-am auzit niciodată pe dumneavoastră, cei din presă, să o spuneţi înaintea mea, cu toate că programele despre care vorbim funcţionează încă de pe vremea Guvernului Năstase, de prin 2001. Eu am devoalat faptul că multe săli de sport stau închise ori folosesc la nunţi şi botezuri. Eu nu numai că am criticat aceste lucruri pe care le-am găsit când am venit la minister, dar am şi acţionat împotriva lor: am făcut prioritizări, am limitat adiţionalele la contracte la 10%, am introdus standarde de cost, am oprit proiectele noi, am continuat doar ce era început şi nu putea fi oprit pentru că am fi pierdut banii deja cheltuiţi. În acelaşi timp, cred că este nevoie de o viziune strategică în domeniul construcţiei infrastructurii sportive, or, noi avem această viziune şi construim în baza ei. Nu este normal să ai sală de sport unde nu are cine să o folosească, dar să nu faci o Sală Polivalentă la Bucureşti. O facem noi, la fel cum construim, de exemplu, infrastructură sportivă pentru Festivalul Olimpic al Tineretului European din 2013, care urmează să se ţină în România, pe Valea Prahovei şi la Braşov.

La alegerile de anul viitor este posibil ca PDL să înlocuiască tradiţionalul portocaliu de pe însemnele sale electorale cu o altă culoare?
Da, este posibil. Eu cred că partidul are nevoie de un suflu nou, de un imbold, de un nou început în maniera în care se prezintă electoratului, context în care am putea decide şi schimbarea culorii identitare.

Ce şanse mai are PDL în faţa USL la viitoarele alegeri, în condiţiile în care adversarii politici sunt astăzi favoriţii sondajelor?
PDL are şanse mari să câştige viitoarele alegeri dacă se mobilizează şi reuşeşte să trezească electoratul. Oamenii sunt supăraţi, dar nu neapărat pe cine trebuie. Nu noi am adus criza, criza s-a manifestat în toată lumea. Noi am luat măsurile corecte, de combatere a crizei. Am redus cheltuielile bugetare şi încercăm să astupăm toate găurile prin care se scurg banii publici. Am îndreptat, şi continuăm să o facem, neregulile care s-au consolidat în timp în funcţionarea statului. Până acum am reuşit să ţinem piept crizei care, uitaţi, a dus alte ţări în faliment. Oamenii au uitat cine este PSD sau PNL, şi noi trebuie să le reamintim, să dezgolim cele două partide de ipocrizia cu care s-au acoperit în încercarea de a păcăli electoratul. Memoria colectivă este scurtă şi funcţionează emoţional. De aceea, noi trebuie să fim în stare să le explicăm oamenilor ce facem cu adevărat, nu ce spun că facem tocmai cei care au jefuit ţara şi au lăsat-o expusă total în faţa crizei.

“Nu am niciun mare eşec”
Cine este cel mai mare duşman politic al PDL? Dar al Elenei Udrea?

Adesea, cei mai mari duşmani ai noştri putem fi noi înşine, lucru valabil şi în ceea ce priveşte partidul, şi în ceea ce mă priveşte. Dacă reuşim să comunicăm şi să performăm în continuare, cu siguranţă vom avea succes la următoarele competiţii electorale, aşa cum s-a văzut în alegerile de zilele trecute, unde PDL a câştigat cu peste 50% un colegiu şi a făcut un scor foarte bun în celălalt, în condiţiile în care erau fiefuri PSD. Privind în jurul nostru pe scena politică, afirm că nu există un adversar sau un duşman atât de puternic încât să merite să fie luat în serios.

Care este cel mai mare eşec al dumneavoastră de când sunteţi ministru?

Nu am niciun mare eşec. Că unii vor sau nu să recunoască, am făcut multe lucruri importante în fruntea acestui minister. Am pus în practică proiecte care au schimbat în bine viaţa comunităţilor, am luat măsuri care contribuie la o mai corectă cheltuire a banului public, am făcut reduceri de personal, am iniţiat acte normative pentru atragerea fondurilor private şi pentru reformarea domeniilor gestionate de minister, şi exemplele ar putea continua. Mai sunt multe lucruri de făcut pentru că am venit la minister într-un moment în care, ca şi în alte domenii, era nevoie de o reformă de profunzime pe care eu mi-am asumat-o fără ezitare. Şi mai am suficientă energie pentru a le duce la bun sfârşit.

Profesional, cât de departe vreţi să ajungeţi? Care ar fi provocarea maximă pentru Elena Udrea?
Mi-aş dori să performez în politică şi să reuşesc să mobilizez tânăra generaţie, fără de care reforma statului nu poate fi dusă la bun sfârşit.

Liderii USL au afirmat că numele dvs este sinonim corupţiei. Cum comentaţi această acuzaţie?
Greşit! Ponta a spus că numele meu este sinonim cu banii pentru investiţii alocaţi pe criterii politice. Este altceva. Este o minciună sau o prostie pe care eu o demontez cu documente în orice moment. Ponta nu a prezentat niciodată vreo dovadă că aşa ar fi, în timp ce eu vizitez egal localităţi cu primari de la toate partidele şi finanţez investiţii oriunde sunt necesare. Cred că tocmai faptul că am o relaţie bună cu mulţi lideri locali ai PSD îl enervează la culme pe Ponta.

“Nu am abandonat ideea de a exploata resursele de ape termale din nordul oraşului”

Cât de mult vă preocupă Capitala şi ce faceţi concret pentru bucureşteni?
Sunt interesată de Bucureşti pentru că locuiesc aici, deci este firesc să vreau un Bucureşti modern, curat, atractiv şi mai prietenos. Mai mult, încerc să ajut oraşul să se dezvolte, motiv pentru care m-am implicat în demararea unor proiecte importante pentru Capitală. Din punct de vedere politic, conduc organizaţia municipală a PDL, deci am tot interesul să încerc să găsesc soluţii la problemele pe care bucureştenii le au, şi nu sunt puţine. În calitate de ministru al dezvoltării regionale şi turismului, mă ocup de derularea unor programe extrem de utile şi Bucureştiului, cum ar fi reabilitarea termică, dezvoltarea infrastructurii sportive, locuinţele pentru tineri, şi de accesarea de fonduri europene. Din păcate, aici, beneficiarii, în special Primăria Capitalei, nu au reuşit să întocmească proiecte pentru a atrage aceşti bani, astfel că Bucureştiul are cea mai slabă absorbţie a fondurilor europene. De asemenea, ministerul este autoritate de reglementare în domeniul urbanismului şi construcţiilor, unde am iniţiat câteva legi foarte importante, cum ar fi legea prin care se pune ordine în publicitatea stradală. Bucureştiul este împânzit de panouri care îi afectează imaginea, de mash-uri care acoperă ca nişte cearşafuri murdare clădirile din centrul oraşului, transformându-l parcă într-un bazar turcesc. O altă lege se referă la crearea posibilităţii pentru primării de a reabilita cu fonduri proprii faţadele degradate ale clădirilor din oraş sau cea prin care limităm posibilităţile de a construi fiecare după bunul plac. Evident, din punct de vedere arhitectural şi urbanistic, în ultimii 20 de ani Bucureştiul a fost grav afectat prin fenomenul construcţiilor haotice, ridicate cu încălcarea legilor, cu largul suport al unor primari. Desigur, noi nu putem să facem decât legile care să ajute primarii, însă dacă ei nu vor sau nu sunt înstare să le aplice, nu avem pârghii să îi obligăm. În ceea ce priveşte investiţiile, cred că exemplele cele mai bune sunt ultimele două proiecte pentru care am primit aprobare în guvern: Sala Polivalentă din cadrul Complexului Sportiv “Lia Manoliu” şi cele 1.400 de locuinţe pentru tineri care se vor construi în sectorul 2. Mai sunt creşele, pentru a căror construcţie se face acum licitaţie publică, bazinul olimpic de la Dinamo şi cel de polo de la Steaua. Vom lansa un concurs de soluţii urbanistice pentru cel mai mare proiect imobiliar derulat de guvern în ultimii 20 de ani, Eco cartierul Ghencea, şi vom relua proiectul abandonat Esplanada.

Cum poate fi exploatat mai bine potenţialul turistic al Bucureştiului?
Investiţiile în infrastructura turistică se fac pe baza unor solicitări din partea autorităţilor publice locale şi deocamdată nu a fost cazul în Bucureşti. Nu am abandonat ideea de a exploata resursele de ape termale din nordul oraşului. Încercăm să găsim soluţii pentru Bucureştiul balnear, aşa cum este Budapesta, spre exemplu, în condiţiile în care dreptul de exploatare a apei respective aparţine astăzi unui privat, nu statului. Am demarat realizarea studiului de fezabilitate pentru crearea unui circuit turistic al vechilor forturi din jurul Capitalei. Un mare succes este introducerea unei linii de transport speciale pentru turişti, mă refer la autobuzele etajate, în parteneriat cu RATB. Totodată, pentru că primăria nu s-a preocupat de promovare, ministerul a comandat planul de marketing strategic şi operaţional de turism pentru Bucureşti. Va fi un instrument pe care îl vor putea folosi atât autorităţile locale, cât şi operatorii şi asociaţiile de promovare implicate în crearea şi promovarea produselor turistice specifice, aşa încât numărul celor care ne vizitează Capitala să crească.

ÎNTREBĂRI-FULGER
“Hainele mele nu sunt nici mai ieftine şi nici mai scumpe decât ale altor femei din politică”
Sunteţi răzbunătoare?
Nu sunt deloc răzbunătoare. Dacă mă supără cineva, spun pe loc ce am de spus, iar în două minute sigur îmi trece supărarea.

Care este cel mai mare neadevăr despre Elena Udrea apărut în presă?
Ooo, cu ce să încep? Mai mult de jumătate din ce se spune este minciună, iar, din ce rămâne, jumătate reprezintă exagerări. De exemplu, s-a spus în presă că sunt născută în Pleşcoi. Cel mai mare neadevăr, pentru că este cel mai uşor de demontat. Desigur, nu şi cel mai important neadevăr.

Ce muzică vă place să ascultaţi?
Ascult cu plăcere muzică ambientală, precum şi muzică instrumentală. Îmi plac Jean Michel Jarre şi Celine Dion, dar şi Gheorghe Gheorghiu, Angela Similea sau Gabriel Cotabiţă. În acelaşi timp, sunt relativ la curent şi cu muzica modernă deoarece, în drumurile lungi prin ţară, ascult topurile difuzate de posturile de radio.

Care este cel mai scump obiect vestimentar pe care îl aveţi în garderobă?

Hainele mele nu sunt nici mai ieftine şi nici mai scumpe decât ale altor femei din politică sau decât ale soţiilor politicienilor. Întotdeauna, după posibilităţi, mi-a plăcut să port haine în care să mă simt bine. Asta sunt eu, aşa eram şi înainte de a face politică, aşa voi fi mereu. Alţii colecţionează tablouri, vile, maşini valoroase, cumpără bijuterii. Aş vrea însă ca oamenii să judece activitatea mea publică, de ministru, şi nu hainele mele.

Aveţi vreun tabiet la care nu aţi renunţat de când aţi devenit persoană publică?

Nu am tabieturi. Încă. Nu există ceva la care să nu pot renunţa. Desigur, nu vorbim de oameni, mă leg greu de ei, dar rămân loială pe viaţă.

“Eu am devoalat faptul că multe săli de sport stau închise ori folosesc la nunţi şi botezuri.”

“Partidul are nevoie de un suflu nou, de un imbold, de un nou început în maniera în care se prezintă electoratului.”

“Adesea, cei mai mari duşmani ai noştri putem fi noi înşine, lucrul valabil şi în ceea ce priveşte partidul, şi în ceea ce mă priveşte.”

“Nu am abandonat ideea de a exploata resursele de ape termale din nordul oraşului.”

“Întotdeauna, după posibilităţi, mi-a plăcut să mă îmbrac cu haine în care să mă simt bine.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole