back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, decembrie 21, 2024

Twitter, modificat TOTAL: Articolele vor apărea fără titlu și descriere, doar cu imagini

Distribuiți

Linkurile şi articolele de presă distribuite pe reţeaua de socializare X (fosta reţea Twitter) nu mai apar de acum înainte decât sub forma unor imagini, fără titlu şi fără descriere, o dispariţie justificată de Elon Musk din motive „estetice”, informează joi AFP.

Schimbarea generalizată a interfeţei platformei X, realizată între 3 şi 4 octombrie, fusese deja remarcată de anumite companii media încă din timpul unei faze de testare ce a avut loc la jumătatea lunii august.

Elon Musk şi-a asumat atunci acea decizie: „Vine direct de la mine. Estetica (reţelei de socializare) va fi cu mult îmbunătăţită”, a anunţat el într-un mesaj publicat pe X.

Cum apar articolele de presă

Atunci când utilizatorul distribuie un articol de presă, doar numele companiei care l-a publicat apare încă în colţul din stânga jos al imaginii cu rol de ilustrare, iar un clic pe imagine permite accesul la conţinutul articolului.

Elon Musk, care a cumpărat reţeaua de socializare anul trecut, încearcă să stopeze scăderea considerabilă a veniturilor sale din publicitate încurajându-i pe utilizatori să petreacă mai mult timp pe platformă şi, deci, să distribuie mai puţine linkuri externe.

Miliardarul de origine sud-africană, care deţine şi companiile Tesla, SpaceX şi Starlink, este acuzat, de asemenea, că are o atitudine ostilă faţă de mass-media, iar mai multe companii din acest sector de activitate şi-au anunţat retragerea de pe platforma X.

Pe 3 octombrie, Elon Musk a declarat că nu citeşte „practic niciodată presa tradiţională”. „Ce interes aş avea să citesc 1.000 de cuvinte despre ceva ce a fost deja distribuit pe X cu mai multe zile înainte?”, s-a întrebat el retoric.

Are cea mai mare rată de informaţii false

În septembrie 2023, Comisia Europeană a publicat însă un studiu care arată că platforma X, care s-a retras în mai din codul de bune practici al UE privind dezinformarea, este platforma care prezintă „cea mai mare rată de informaţii false şi de dezinformare în mesajele sale publicate”.

În vara acestui an, compania X a fost dată în judecată în instanţele din Franţa de Agenţia France Presse (AFP) şi alte trei grupuri de presă franceze, care doresc să obţină acele elemente ce le-ar permite să negocieze obţinerea unei remuneraţii pentru utilizarea conţinuturilor lor, inclusiv în cazul celor care sunt publicate sub forma unor fragmente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole