S-a oferit ca voluntar în lupta cu temuta maladie Ebola, ce a decimat mii de vieţi omeneşti, iar organizaţiile internaţionale l-au acceptat. Pe 23 ianuarie, dr. Tudor Ciuhodaru află cărei organizaţii se va alătura, când încep pregătirile şi pe ce dată va păşi pe continentul african.
„Am primit vestea chiar de ziua mea. A fost cel mai frumos cadou. Oferta mea de a participa ca voluntar în lupta contra Ebola a fost acceptată de organizaţiile internaţionale implicate în această bătălie. După o selecţie îndelungată a mii de candidaţi, m-au anunţat că sunt pe lista scurtă a celor mai bine pregătite şi potrivite persoane pentru intervenţiile medicale de urgenţă. Urmează ca după 23 ianuarie să aflu când şi căreia dintre cele opt organizaţii mă voi alătura, incluzând International Medical Corps, International Rescue Committee şi Partners In Health”, explică dr. Tudor Ciuhodaru.
Familia îl susţine
S-a bucurat. Aşa este el, un temerar, un tip determinat. Când îşi propune ceva, nu se lasă până nu reuşeşte. Cel mai bine o ştie familia lui, aşa că, deşi au primit vestea fără mare entuziasm, atât soţia, cât şi fiica doctorului Ciuhodaru, ambele de profesie medic, nu s-au opus. „Evident că se gândeau că pot păţi ceva, însă m-au susţinut. Întotdeauna am avut un suport în soţia mea. Suntem împreună de peste 25 de ani, de când eram încă studenţi, aşa că ştiu sigur că mă pot baza oricând pe sprijinul ei”, ne-a declarat dr. Ciuhodaru.
Voluntariat în… vacanţa parlamentară
Curând va începe o pregătire specială pentru a se alătura cadrelor medicale ce luptă cu Ebola în Africa de Vest. În dosarul pe care l-a depus când s-a oferit ca voluntar, dr. Ciuhodaru, la fel ca şi ceilalţi candidaţi, a trecut şi perioada în care ar prefera să plece în Africa. El şi-a manifestat preferinţa pentru vacanţa parlamentară, însă declară că va pleca oricând va fi chemat.
Românul nostru, unul dintre cei 120 de… aleşi
„De peste două decenii sunt medic de urgenţă la Spitalul de Urgenţă din Iaşi. Ştiu că o furnicuţă nu poate face nimic, două furnicuţe pot face un muşuroi, iar o mie de furnicuţe pot face o revoluţie. În lupta cu Ebola trebuiau doar 120. Acum sunt una dintre ele”, spune medicul Ciuhodaru.
„Consider că a fi medic nu înseamnă doar a trata pacienţi, ci şi a trata societatea oriunde este nevoie.”, Dr. Tudor Ciuhodaru
„Ştiu că sprijinul fiecăruia dintre noi este important şi că îţi trebuie multă determinare şi mult curaj pentru a construi o echipă.”, Dr. Tudor Ciuhodaru