Ceremonia va avea loc în aceeaşi Catedrală „Sfânta Fecioară Maria” din Şumuleu – Miercurea Ciuc, unde a fost botezat în 2009 şi primul lor fiu. Surse apropiate cuplului au dezvăluit, în exclusivitate pentru „ring”, detalii despre eveniment, dar şi care este cadoul tatălui pentru tripleţi. „Pentru că lui Zsolt jr i-a dăruit la botez un apartament, la fel va proceda şi cu tripleţii lui, care vor primi, cu toate că sunt încă mici, cheile de la prima lor casă. Ceremonia va fi una fastuoasă şi fiecare copil va avea propriul cuplu de naşi”, ne-a dezvăluit sursa noastră.
Nu se pune problema oficializării relaţiei
În pofida faptului că au o relaţie de şapte ani şi patru copii, Nicoleta Luciu şi Zsolt Csergo nu se gândesc la oficializarea ei. „Suntem foarte fericiţi că avem patru copii minunaţi şi sănătoşi. Zsolt jr este foarte încântat de fraţii lui şi ne ajută în rutina de zi cu zi atât cât poate. Nu ne gândim încă la căsătorie, ne concentrăm pe organizarea botezului micuţilor. Considerăm că în şapte ani de relaţie am realizat foarte multe atât pe plan familial, cât şi profesional. Sunt fericită că iubitul mă susţine în tot ceea ce fac. M-am gândit de multe ori să mă mut la Miercurea Ciuc pentru a petrece cât mai mult timp împreună, dar proiectele m-au împiedicat să fac lucrul acesta”, a declarat Nicoleta Luciu.
A semnat cu Radu Groza
În momentul de faţă, Nicoleta nu mai este implicată în nicio telenovelă şi aşteaptă să primească noi propuneri, dar îşi va continua cariera muzicală. „Cu Radu Groza am colaborat de la debutul meu în muzică şi am fost foarte mulţumită de profesionalismul de care a dat dovadă. Deocamdată mă axez doar pe proiecte muzicale, însă sunt deschisă şi pentru alte colaborări. Cu toate că au existat voci care au susţinut că am revenit prea repede, eu nu consider că s-a întâmplat chiar atât de repede. Într-adevăr, îmi era dor de scenă, de public şi de reacţia lui”, a mai spus Nicoleta Luciu.
60 de milioane de euro este valoarea estimată a averii deţinute de Zsolt Csergo: apartamente, vile, afaceri în domeniul cazinourilor şi un impresionant parc auto.
31 de ani, trei băieţi şi o fată are Nicoleta Luciu, fotomodel, actriţă şi cântăreaţă. Ea are o relaţie de şapte ani cu omul de afaceri Zsolt Csergo (36 de ani).
Alte articole