back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
duminică, decembrie 8, 2024

Traian Băsescu despre Călin Georgescu: „O șarlatanie politică susținută de TikTok”

Distribuiți

Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a criticat dur candidatura lui Călin Georgescu, independent în cursa prezidențială, într-un interviu acordat pentru Știrile ProTV. În stilul său direct, Băsescu l-a caracterizat pe Georgescu drept „o gogoașă politică” și „un șarlatan” care propune un program electoral izolaționist, pe care l-a comparat cu politicile comuniste din anii 1950.

Băsescu a argumentat că programul politic al lui Călin Georgescu este o combinație de idei depășite și izolaționiste. „A luat din anii ’50 și a combinat cu declarațiile din perioada lui Ceaușescu. Este un program pe care România nu are cum să-l urmeze,” a explicat fostul șef de stat, adăugând că acest tip de discurs este periculos și fără fundament în contextul actual european.

Popularitatea pe TikTok și fenomenul electoral

Un aspect notabil al succesului lui Georgescu în primul tur al alegerilor a fost promovarea intensă pe platforma TikTok. Băsescu a catalogat acest fenomen drept o „șarlatanie politică susținută tehnic”, exprimându-și îngrijorarea că instituțiile statului nu au reacționat la timpul potrivit.

„De ce nu s-a autosesizat nicio instituție? Directoratul Național pentru Siguranță Cibernetică, aflat în subordinea premierului, are o mulțime de angajați și directori adjuncți. Cum de nu au observat manipularea masivă prin TikTok?” a întrebat retoric fostul președinte.

Băsescu a răspuns și la întrebările despre susținerea oferită lui Călin Georgescu de către lideri politici precum George Simion (AUR) și Diana Șoșoacă. În opinia sa, această susținere nu este viabilă din punct de vedere politic sau ideologic.

„Simion și Șoșoacă nu sunt singuri în partidele lor. Ei trebuie să înțeleagă că nu pot susține oficial un șarlatan. Diferențele dintre așa-zișii suveraniști europeni și Georgescu sunt uriașe,” a declarat Băsescu.

In loc de concluzii

Diana Enache, moderatoarea interviului, a subliniat că 2.120.404 români au votat pentru Călin Georgescu în primul tur al alegerilor, ieșind la urne pe un frig considerabil. Băsescu a atribuit acest rezultat lipsei de expunere directă a candidatului: „Niciunul dintre acești votanți nu l-a văzut probabil vreodată în persoană. Georgescu evită conferințele de presă și întrebările incomode. Știe că nu poate susține teoriile din programul său, care sunt complet false.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole