back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
vineri, noiembrie 8, 2024

TORT GERMAN

Distribuiți

TIMPI DE PREPARARE

  •  Timp de preparare: 30 min
  •  Timp de gatire: 60 min
  •  Gata in: 90 min

INGREDIENTE

Pentru blat

  •  280 g făină
  •  260 g zahăr
  •  120 g cacao
  •  2 lingurițe praf de copt
  •  1 linguriță sare
  •  240 ml lapte
  •  115 ml ulei
  •  2 ouă
  •  2 fiole esență de vanilie
  •  230 ml apă

Pentru /crema/glazura nemțească

  •  250 ml lapte condensat
  •  200 g zahăr tos
  •  2 gălbenușuri (bătute cu 1 linguriță de apă)
  •  120 g unt/margarină
  •  1 fiolă esență de vanilie
  •  130 g nuci/alune pecan tocate
  •  150 g fulgi de cocos
  •  1 lingură amidon

PREPARARE

Atâtea lucruri minunate am auzit despre tortul acesta încât am decis, într-un final, să îl fac. Și nu am regretat!

De când l-am pus prima oară pe masă familiei la o masă festivă, mai că au început să inventeze sărbători și zile aniversare în plus, doar-doar să le fac bunătatea asta dulce. Se face ușor, încearcă-l și tu!

  • Preîncălzește cuptorul la treaptă mare și unge 3 forme de tort (rotunde și de aceleași dimensiuni) cu unt și tapetează cu făină. Dacă nu ai 3 tăvi la fel, poți face cele 3 blaturi în aceeași tavă, pe rând.

Într-un castron mare (de preferat din acela care vine odată cu mixerul cu picior, deoarece este încăpător) adaugă făina, pudra de cacao, zahărul, praful de copt și sarea, amestecând bine.

Adaugă apoi uleiul, laptele, ouăle și esența de vanilie, amestecând la viteză medie cu mixerul până se omogenizează. Redu viteza la cea mai mică și adaugă apa fiartă – nu toată deodată ci treptat. Împarte aluatul în mod egal între cele 3 tăvi și dă-le la cuptor timp ce aproximativ 30 de minute (dacă aluatul nu se mai lipește de scobitoare, înseamnă că e gata).

Scoate din cuptor și lasă la răcit pentru aproximativ 10 minute. Scoate din tăvi și lasă-le deoparte până se răcesc de tot.

  • Să trecem la cremă/glazură.

Într-o cratiță mare care nu lipește, combină laptele condensat și amidonul. Amestecă. Adaugă zahărul, gălbenușurile, untul/margarina și esența de vanilie. Pune cratița pe aragaz la foc mic spre mediu, până ajunge la o ușoară fierbere. Amestecă ușor și constant până începe să se îngroașe – aproximativ 12 minute de când începe să fiarbă. Dă de pe foc. Adaugă fulgii de cocos și nucile/alunele și amestecă bine. Dacă dorești să aibă un plus de aromă coaptă, poți trage ușor la tigaie nucile/alunele pecan înainte. Lasă crema la răcit cam o oră înainte de a o întinde pe blaturile deja răcite, în stilul clasic:  blatul 1, cremă, blatul 2, cremă, blatul 3, cremă/glazură.

P.S.: Poți, apoi, glazura cu ciocolată (modelul la alegere) sau decora cu bucăți întregi de nuci/alune pecan și fulgi de cocos.

Iuliana Dima
Iuliana Dima
Redactor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole