O nouă ediție a „Dicționarului cultural”, o nouă provocare: Teleorman/ Deleorman/ Deliorman – rădăcinile (cumane) ale unui nume, astăzi, cu acoperire românească, dar și bulgărească, pentru că „Pădurea nebună” s-a întins și se întinde și la nord, și la sud de Dunăre. Dar să-i deslușim istoria.
Are cuvântul Gheorghiță Ciocioi, distins cercetător, etnolog și îndrumător al rubricii consacrate deja în „Jurnalul”: „În 14 mai, teleormănenii au serbat 581 de ani de la pomenirea pentru întâia oară (la noi) a acestui ținut. Un nume de origine cumană (o limbă turcică), indiscutabil. Tălmăcindu-se prin pădure nebună… Teleormanul nu este pomenit însă pentru prima oară în 1441, după cum greșit se crede, ci cu mult mai devreme, în secolul al XII-lea, în scrierile istoricului bizantin Ioan Kinnamos (1143-după 1185). Ținutul era întins pe atunci pe ambele maluri ale Dunării, până în zona marilor capitale proto-bulgare Pliska și Preslav (distruse de bizantini în perioada dată).”
Baiazid i-a jefuit pe valahi, moldoveni și bulgari
În aceeași albie: „Cumanii vor fi cei care, aduși de la nord de Dunăre de Caloieni, vor numi regiunea de la sud de Dunăre Teleorman (cu variantele Deliorman/ Deleorman). Basarab I însuși a stăpânit, în vremea sa, lăsându-le moștenire apoi urmașilor, la sud de fluviu, părți însemnate din Teleorman (nu puține sate și chiar câteva cetăți valahe). După 1388, turcii osmani vor numi pentru o vreme zona sud-dunăreană Agaci Denizi (mare de pădure), păstrând mai apoi numele de Deliorman vreme de veacuri. Evliya Çelebi scrie despre vremea lui Baiazid că stăpânind acesta ținutul Deliormanului, luat de la valahi, moldoveni și bulgari, a adus aici tătari și anatolieni.”
Citește articolul integral aici.
