Internaționalul român pleacă de pe Ibrox după 5 ani și va trebui să își caute o nouă echipă.
Gigi Becali: „Eu nu îi dau 1.500.000 de euro pe an lui Ianis Hagi”
Mai multe echipe sunt interesate de internaționalul român, atât din străinătate, cât și din țară.
Până acum, cel mai concret interes părea să fie al celor de la FCSB.
Gigi Becali (66 de ani) a afirmat că și-l dorește foarte mult pe fiul „Regelui”, însă ulterior a dezvăluit că nu-și permite să-i plătească acestuia salariul cerut: 1,5 milioane de euro pe an.
„Iar vorbim de Ianis Hagi? Ce crezi, domnule… Ianis Hagi o să aibă oferte, ce să vorbim de Ianis Hagi, de ce să vorbim de Ianis Hagi…? Nu poți să vorbești de Ianis Hagi, jucător de echipă națională, că poți să îl iei…
Trebuie să îi dai 1.500.000 de euro pe an salariu. Îi dai? Eu nu îi dau 1.500.000 de euro pe an”, a declarat Gigi Becali, la GSP Live.
Conform celor mai recente informații, Dan Șucu face „pressing” pentru transferul lui Ianis Hagi la Genoa.
De asemenea, internaționalul român mai este dorit și în Germania, unde a avut contacte cu Borussia Monchengladbach.