Dumitru Gologan, tatăl tânărului condamnat la moarte, ne-a şocat zilele trecute, când, într-o convorbire telefonică târziu în noapte, ne-a spus printre lacrimi şi suspine: “Băiatul meu nu a dus droguri în Malaysia. De acolo le aducea!”.
Dacă ar fi adevărată această ipoteză de lucru, am asista la o adevărată răsturnare de situaţie a cazului. Pentru că nimic nu mai seamănă cu ce s-a ştiut până acum. Miraţi de cele spuse de Dumitru Gologan în miez de noapte – până acum s-a ştiut că Ionuţ Gologan a fost prins aducând drogurile din Germania în Malaysia -, l-am întrebat: „Cum aşa?!…”. Iar acesta ne-a răspuns: “Chiar aşa cum vă spun eu. Băiatul meu nu a dus acolo în Malaysia droguri, ci de acolo trebuia să le aducă în Germania. El a venit în Malaysia din Filipine. Cine le-a trimis până în Filipine le-a plătit biletele şi de acolo trebuia să le aducă încoace: în Germania, nu în România… nu ştiu”.
Cu mare mirare l-am întrebat încă o dată pe Dumitru Gologan: “Bine, bine, dar acest lucru nu s-a ştiut?”. Acesta: “Păi, vă spun eu acum”.
“I-au băgat ăia drogurile în bagaje şi i-au zis: «Hai, măi, du-te!…»“
L-am întrebat pe Dumitru Gologan dacă fiul său ştia că are droguri asupra sa. “Nu ştia absolut nimic. El ştia că transportă nişte haine de femeie”, spune tatăl îndurerat. Şi continuă: “Ionuţ mi-a zis şi acum pe telefon (n.r. – probabil în Malaysia la închisoare sau, imediat după aceea, când Dumitru Gologan a sosit în România) când am stat de vorbă: «Tată, în hotel (n.r. – hotelul din Malaysia), nu ştiu ce s-a întâmplat cu bagajul meu, pentru că am venit din Filipine cu haine de femeie, iar în Malaysia m-a controlat când am ieşit şi am intrat. M-am dus la hotel, am stat o noapte şi, când să mă duc înapoi pe aeroport să plec în Germania, m-a arestat că am droguri în geamantan». Deci acolo în hotel s-a întâmplat ceva”.
“Ăia au scăpat şi l-a luat pe băiatul meu”
Cine l-a trimis pe tânărul român de 21 de ani, Ionuţ Gologan, din Germania în Filipine şi de acolo înapoi, via Malaysia?
“Nu ştiu cu cine a plecat, cine i-a dat banii, cine… Băiatul meu nu s-a dus singur. Din Germania s-a dus în Filipine. De acolo, pe troller a avut haine de femeie, rochii, şi, la hotel în Malaysia, când s-au cazat, el s-a trezit pe aeroport că e oprit pentru că are droguri asupra sa. De ce nu l-a găsit pe fiul meu în Filipine? Sau pe aeroport, când a aterizat în Malaysia şi a trecut prin filtru bagajele? De nu l-a găsit când a intrat în Malaysia şi s-a dus la hotel şi, pe urmă, de la hotel, când a mers la aeroport să vină spre Germania, l-a găsit?!… Deci aici este chestia dubioasă. Că el, la hotel, o fi adormit, o mai fi stat cu unul, doi în cameră, i-au băgat ăia drogurile în bagaje şi i-au zis: «Hai, măi, du-te!…”.
Ăia au scăpat şi l-a luat pe băiatul meu. Probabil că aveau şi ei asupra lor şi i-au băgat lui… Nu pot să vă spun că nu a putut nici el să-mi explice prea mult”.
Întrebat dacă fiul său i-a spus aceste lucruri avocatului său ales (de MAE), procurorului care l-a anchetat şi judecătorilor de la instanţa de fond şi de apel care l-au condamnat “în serie” la moarte, Dumitru Gologan a replicat: “Da, dar avocatul nu a putut să-l convingă pe sultan că Ionuţ, fiul meu, nu a ştiut ce transportă”. “Ceilalţi sunt din România. DIICOT nu le face nimic” Întrebat dacă băieţii care îl însoţeau erau din ţară şi dacă au ajuns cu bine acasă, Dumitru Gologan ne-a spus: “Da, sunt din România. Ei au ajuns bine mersi acasă. Iar fiul meu mi-a zis: «Tată, n-au avut tupeul nici măcar să-mi întoarcă mâna şi să dea noroc cu mine, că am rămas eu ca prostul singur acolo printre străini»“.
L-am întrebat dacă aceşti colegi de “expediţie” ai lui Ionuţ sunt tot din Telega sau din altă parte, iar Dumitru Gologan ne-a răspuns cu un oftat adânc: “Da, ceilalţi sunt din România, dar nu din Telega. Din altă parte. Eu nu-i cunosc, dar fiul meu mi-a dat câteva nume. Nu pot să vi le dau prin telefon”. Se pune întrebarea firească ce fac DIICOT şi celelalte structuri ale statului? Dumitru Gologan spune: “DIICOT-ul nu le face nimic. Eu am vorbit cu cei de la DIICOT Ploieşti şi mi-au spus: «Nu putem să le facem nimic ăstora. Sunt prea mari pentru noi»“.
Vrea cineva să sacrifice viaţa unui tânăr (poate prea naiv, poate chiar nevinovat) pentru a salva o reţea de droguri? Greu de crezut. Şi totuşi…
