La trei zile de la accidentul de elicopter de pe lacul Siutghiol, în care patru oameni şi-au pierdut viaţa, tatăl Aurei Ion, studenta decedată în accidentul aviatic din ianuarie, din Munţii Apuseni, ne spune părerea lui despre evoluţia anchetei.
Pilot, copilot, asistentă medicală şi medic – toţi au plecat, luni, să salveze o viaţă şi şi-au pierdut-o pe a lor după ce aparatul de zbor s-a prăbuşit în apele reci ale lacului Siutghiol.
„Autorităţile nu sunt interesate de vieţile oamenilor”
La bordul elicopterului SMURD se aflau medicul Laura Vizireanu (39 de ani), asistenta Gabriela Harton (38 de ani), care era însărcinată, pilotul, comandorul Petre Corneliu Cătuneanu (47 de ani), şi copilotul, căpitan-comandor Ginel Claudiu Crăcănel (42 de ani).Toţi au pierit în apele reci ale lacului. Valentin Ion, tatăl medicinistei Aura, tânăra care a murit în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, afirmă că, în general, “autorităţile nu sunt interesate de vieţile oamenilor, ci de sfera lor de interese şi de teama să nu piardă privilegiile”.
„Dacă ar fi defecţiune tehnică, s-ar plăti despăgubiri mai mari”
Cu privire la motivul acestei tragedii, în urma căreia au pierit patru oameni, tatăl Aurei Ion declară: „Şi în tragedia de la Siutghiol, tot pilotul va fi scos vinovat. Şi pe Adrian Iovan l-au scos imediat vinovat. Le convine mai ales când pilotul este decedat şi nu se poate apăra. În plus, dacă ancheta ar stabili că aparatul de zbor a avut vreo defecţiune, s-ar plăti despăgubiri mai mari”, susţine Valentin Ion.
Credit pentru aflarea adevărului Familia studentei Aura Ion a făcut un credit de 20.000 de euro la bancă pentru a putea plăti expertizele şi avocaţii.
„Nu m-au interesat despăgubirile. Aş trăi cu sentimentul că iau bani de pe moartea fiicei mele. Însă, dacă vom obţine ceva, toţi acei bani îi vom da avocaţilor pentru a afla adevărul despre accidentul din Apuseni”, spune tatăl medicinistei.
Nu crede în câştigarea unui proces cu statul Logodnicul asistentei medicale care a murit în accidentul de la Siutghiol a declarat că nu este exclus să dea statul în judecată. La rândul său, tatăl Aurei ne-a spus că el nu-şi pune mari speranţe într-un proces împotriva statului.
„Cine ne-a ţinut pe noi în loc? Statul. Atunci, cum să-l dau tocmai pe el în judecată, când are toate pârghiile în subordine? ”
Prefectul de Constanţa, eliberat din funcţie Radu Volcinschi, prefectul judeţului Constanţa, a fost eliberat, ieri, din funcţie, ca urmare a problemelor apărute la intervenţia care a avut loc după prăbuşirea elicopterului SMURD. Decizia a fost luată la propunerea ministrului afacerilor interne, Gabriel Oprea, în şedinţa de guvern. Audit extern la ISU Guvernul va solicita un audit extern la Departamentul de Intervenţii în Situaţii de Urgenţă, deoarece procedurile şi persoanele cu atribuţii din instituţie, pentru care au fost asigurate fonduri, trebuie să fie mai bine pregătite, a anunţat, ieri, premierul Victor Ponta. De asemenea, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti s-a sesizat din oficiu şi a deschis un dosar în cazul elicopterului SMURD prăbuşit.
„Orice fel de vinovăţie sau responsabilitate, dacă va fi cazul, va fi asumată.”, VICTOR PONTA, premier