back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, decembrie 21, 2024

Studenţii din Regie pun de-o revoltă

Distribuiți

Supărare mare printre studenţii cazaţi în Regie! Tinerii sunt revoltaţi din cauza regulilor tot mai absurde, spun ei, instituite de administraţia căminelor.

După ce a împânzit toate holurile cu camere de luat vederi, conducerea politehnicii le interzice acum să mai fumeze pe culoare şi chiar să-şi facă de mâncare. Contravenienţii sunt pândiţi cu dispozitivele de supraveghere şi puşi să plătească până la 2.400 de lei!

Căminele din regie s-au transformat, în ultimele luni, în adevărate închisori, sunt de părere studenţii cazaţi aici. „după ce că ne urmăresc fiecare mişcare cu aparatele de filmat, care sunt peste tot, acum ne-au interzis să fumăm şi să gătim pe hol! E anormal, pentru că nici în camere nu putem găti şi nici nu ne-au amenajat bucătării. Unde să ne mai facem de-ale gurii?! Nu avem bani să dăm pe mâncare cumpărată, mai ales acum, că din cauza crizei au crescut şi taxele.

E bătaie de joc!”, ne-a spus lucian, student în anul iii la politehnică. Cei care sunt prinşi încălcând „legea” sunt aspru pedepsiţi, amenda pentru gătitul sau fumatul pe hol fiind cuprinsă între 800 şi 2.400 de lei. Şi, ca să arate că noile regulamente nu sunt de formă, administratorii au penalizat deja câţiva studenţi. „pe colegii de la etajul iv i-a prins administratorul fumând şi le-a dat pe loc amendă de 800 de lei. La minus 10 grade celsius, câte au fost la sfârşitul lui ianuarie, normal că nu-ţi venea să ieşi afară! Nu au de unde să dea, tot părinţii o să-i ajute”, ne-a spus sebastian, din căminul p17.

Soluţia de criză: toaleta!

În timp ce studenţii tupeişti par să nu ia în seamă afişele cu noul regulament pus la avizier şi fumează în continuare pe culoare, cei mai temători se înghesuie în cabinele de la toaletă sau chiar riscă să-şi aprindă o ţigară în cameră. „ce cred ei?! Că noi ne-am născut ieri? Putem să fumăm şi să gătim lejer şi în camere, cu riscul ca hainele să miroasă a prăjeală şi fum!”, ne-a spus costi, student la imst.

„această decizie mi se pare cu adevărat absurdă. Cum să le interzici studenţilor să nu mai gătească pe holuri, cât timp aceştia nu au la dispoziţie o bucătărie dotată corespunzător? Sunt de acord cu instalarea camerelor de filmat, dar nu pentru a supraveghea tinerii dacă fumează sau dacă mănâncă, ci pentru siguranţa acestora, în cazul unei bătăi sau al unui furt”, cezar marin, preşedintele alianţei naţionale a organizaţiilor studenţeşti din românia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole