ZiarulRing

01-mart.2024

ULTIMA ORĂ

ALTE CATEGORII

ŞTIŢI CE MÂNCAŢI? Invazie de salam Victoria şi cârnaţi olteneşti făcuţi în Polonia

Salamul Victoria, salamul de vară, cârnaţii olteneşti şi cabanos, vânduţi de hipermarketuri pe marcă proprie, sunt produşi în Polonia sau în alte ţări din UE, susţine Ştefan Pădure, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).

Avatar

Publicat

pe

Salamul Victoria, salamul de vară, cârnaţii olteneşti şi cabanos, vânduţi de hipermarketuri pe marcă proprie, sunt produşi în Polonia sau în alte ţări din UE, susţine Ştefan Pădure, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii (ARC).

Mai grav este că fabricanţii din UE nu respectă reţeta tradiţională, iar produsele sunt de slabă calitate, afirmă şeful ARC. Mezelurile cu marca proprie a hipermarketurilor şi supermarketurilor nu se mai fabrică în România. Ştefan Pădure, preşedintele Asociaţiei Române a Cărnii, ne spune că unele preparate din carne tradiţionale româneşti, cum sunt cârnaţii olteneşti, cabanos, salamul Victoria şi salamul de vară, sunt fabricate în Polonia sau alte state din UE.

„Producătorii din UE nu sunt obligaţi să respecte legislaţia naţională pe care o avem pentru producerea şi comercializarea preparatelor din carne. Dacă hipermarketul organizează o licitaţie pentru un produs de marcă proprie cu un producător român şi unul din afara ţării, cel din afara ţării poate veni cu un produs care nu respectă condiţiile legii. De exemplu, cabanosul trebuie să fie dublu afumat; prin dublă afumare pierde între 10 şi 15% din greutatea produsului, iar toate acestea se reflectă în preţ. Iar producătorii de afară nu trebuie să respecte acest lucru. La fel, umiditatea salamului Victoria nu este respectată şi vine cu un preţ mult mai mic, având şi o marjă foarte mare de profit. Şi hipermarketul sau distribuitorul îl va accepta, pentru că el vine cu un preţ mic, are un nume similar, dar, de fapt, înşală consumatorul. Pe etichetă are marca de sănătate a ţării respective, este o marcă ovală cu Pl, acronimul Poloniei, de exemplu, dar nu scrie că este fabricat în Polonia”, ne-a declarat Ştefan Pădure.

Majorarea TVA, atentat la sănătatea publică Preşedintele ARC ne spune că s-a constituit deja un grup de lucru cu asociaţia şi ministerele de resort pentru identificarea surselor şi posibilităţii de a reduce TVA la carne şi produsele din carne.

„Noi am sugerat să se facă un împrumut intern sau extern, bazat pe obligaţiuni, care să ridice povara fiscală pe termen scurt. Dar suntem extrem de siguri că banii aceştia se vor recupera în cel mai scurt timp. Va fi şi o creştere a veniturilor populaţiei din diferenţa de TVA, deci oamenii vor consuma mai mult. Suntem ţara cu cel mai mare TVA la alimente şi aceasta este marea problemă, cu toate implicaţiile pe care le are, mai ales privind siguranţa alimentului. Odată ce ai marfă evazionată, nu ai documente de trasabilitate şi apar scandaluri în zona produselor contrafăcute şi a produselor care nu sunt controlate sanitar-veterinar. Produsele contrafăcute sunt produse cu un nivel calitativ scăzut, necontrolate, neintroduse în sistemul fiscal”, a mai afirmat preşedintele ARC.

„În patru ani de TVA 24%, producţia de preparate din carne a scăzut cu aproape 40%, dar dacă facem o analiză între consumuri vom vedea că ele au virat într-o altă zonă, nefiscalizată.” Ştefan Pădure, preşedintele ARC

Advertisement

„Producătorii din Polonia atacă o piaţă cu o legislaţie care le este favorabilă, în sensul că ei nu se supun restricţiilor pe care noi le avem în ţară, ca producători români.”Ştefan Pădure

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *