Becali l-a numit antrenor pe Reghecampf, iar finul său, Mirel Rădoi, este supărat din cauza acestei decizii. Anunţul lui Gigi Becali cum că noul antrenor al Stelei este Laurenţiu Reghecampf l-a făcut pe Nicolae Dică să nu se mai prezinte la refacerea echipei programată, astăzi (n.r.-joi), la cantonamentul de la Mogoşoaia pentru meciul de duminică de la Piteşti, contra Craiovei.
„Nu pot să spun nimic deocamdată, pentru că sunt prea supărat. Poate o să povestesc cândva ce s-a întâmplat. Nu m-am mai dus la antrenament astăzi . Asta e, mergem înainte, trebuie să gândesc pozitiv. Normal că am vorbit cu Mirel (n.r. – Rădoi), chiar acum mă duc să mă întâlnesc cu el. Şi el e supărat pe Gigi, îţi dai seama. Mai multe nu vreau să comentez acum”, a declarat, în exclusivitate pentru “ring”, Nicolae Dică.
„Reghe”, salariu ca la şeici Pe de altă parte, Gigi Becali a spus că Reghecampf, aflat sub contract la bulgarii de la Litex, poate câştiga la fel de mult ca la arabi.
“Nu i-am pus niciun obiectiv, el a zis că-i bate pe toţi. Avem posibilitatea să ne apropiem de primul loc. Reghecampf nu a fost greu de convins, i-am făcut o ofertă pe care nu o putea refuza. I-am făcut o ofertă mare, dar nu pot spune suma, am convenit cu el să fie confidenţială. Dacă îşi îndeplineşte obiectivul – şi el crede că poate face asta -, Reghe poate câştiga cât ar fi câştigat în Arabia, va avea foarte mulţi bani. El e optimist, crede că îşi poate îndeplini obiectivul, că poate lua campionatul. Îmi place optimismul lui. Când am negociat cu el, mi-a spus că Steaua este puternică, dar că mai avem nevoie de un atacant. Eu cred că, în momentul de faţă, Steaua este o echipă puternică şi sigur prindem play-offul. De play-off nu se mai pune problema, pentru că şi ceilalţi sunt slabi. Noi avem meciuri mai uşoare, avem cu Craiova, care are şi ea probleme. Avem posibilitatea să ne apropiem de primul loc. M-a sunat MM (fostul manager al FC Steaua Mihai Stoica) dimineaţă, de la puşcărie, şi mi-a zis că a făcut toate calculele, iar noi o să fim la 5-6 puncte de primul loc la final de sezon. A făcut el toate calculele – Steaua, Astra, cutare, toate jocurile care mai sunt până în play-off… Noi am dominat toate meciurile, eu aşa am văzut, dar avem probleme la finalizare, să marcăm goluri. Eu am văzut toate meciurile şi le-am dominat”, a declarat Becali. A pregătit transferurile Becali a lăsat să se înţeleagă că noul antrenor va colabora cu Mirel Rădoi.
“Nu cred că Marica va veni, dar Celeban este deja rezolvat. Pe Celeban l-am vrut şi când l-am adus pe Varela, dar atunci l-am ales pe Varela pentru că era mai tânăr. Pe Reghecampf îl interesează un atacant. Eu vreau neapărat unul valoros, dar nu ştiu care. Mirel Rădoi va conta pentru că el are deja nişte nume. (…) Zoubir (n.r. – de la Petrolul) este de pe lista lui Rădoi şi normal că îl vrea Reghecampf. Bourceanu va veni la Steaua cu siguranţă. Sânmărtean nu cred că e liber, dar dacă va deveni, îl iau, poate, la vară. E posibil să vină Pintilii, am vorbit cu el şi mi-a spus că, dacă îşi va rezolva problemele acolo, va veni”, a mai spus Becali. VINERI CFR – Concordia, 20.30 SÂMBĂTĂ Pandurii – Botoşani, 18.00 Poli – Viitorul, 20.30 Duminică Iaşi – Astra, 18.00 Steaua – „U” Craiova, 20.30 Luni Voluntari – ASA, 18.00 Petrolul – Dinamo, 20.30