Majoritatea românilor nu merg la dentist în special din cauza banilor. Situaţia este dramatică şi în ceea ce priveşte igiena, ultimele studii de piaţă arătând că un român a consumat, în medie, 1,5 tuburi de pastă de dinţi în 2014. Aceste statistici pot fi considerate o posibilă explicaţie a unei situaţii absurde: pe internet se comercializează proteze dentare… second-hand. Pe vremuri, existau în pieţe, la tarabă, proteze dentare. Pe încercate.
Cam cum există în zilele noastre ochelari de vedere. Evident, medicina nu se face în pieţe sau bâlciuri, iar persoanele care recurg la astfel de soluţii îşi riscă sănătatea. Cum în ultimii ani, o serie de activităţi şi chiar o parte din viaţa noastră personală s-au mutat pe internet, şi acest tip de comerţ s-a modernizat şi a trecut pe… on-line.
De la… cadavre?
Cum unii scot ghiulul bunicului înainte să-l înhumeze, se pare că alţii se gândesc să scoată un ban inclusiv din proteza dentară a decedaţilor. Aşa se face că au apărut la vânzare, pe internet, proteze dentare second-hand. Mai mult, comerciantul te asigură şi de faptul că îţi poate modifica proteza dacă aceasta nu ţi se potriveşte perfect. Cât de sărac să fii încât să recurgi la o astfel de soluţie? Cât de inconştient să fii încât să nu realizezi că îţi pui sănătatea în pericol, în sensul că protezele sunt personalizate, executate după un mulaj, iar cele care nu respectă acest mulaj fie nu se potrivesc şi nu poţi mesteca alimentele, fie îţi pot provoca răni în cavitatea bucală.
Dr. Andra Custura: “Este o înşelătorie”
“Nu m-aş fi aşteptat niciodată să se ajungă în acest punct: oamenii să fie minţiţi şi să accepte aşa ceva. Proteza este o lucrare dentară personală care se confecţionează de către tehnician în urma unei amprente luate de medicul stomatolog. Amprenta aceea înregistrează toate cele necesare pentru a aşeza proteza în cavitatea bucală a pacientului: forma osului cu toate neregularităţile lui, gingia, mărimea mandibulei şi a maxilarului, trecerea dintre mucoasa obrazului şi gingia ce stă fixă pe os, palatul dur (cerul gurii), limba şi ligamentele ei.
O proteză dentară nu se poate cumpăra dintr-un magazin pentru că nu va avea cum să vă îndeplinească necesităţile. Este o înşelătorie care, din punctul meu de vedere, ar trebui cercetată de Protecţia Consumatorilor, iar acele firme care fabrică aşa ceva să fie sancţionate”, spune dr. Andra Custura, Clinica Andra Smile.
Ca la indieni
O ţară în care stomatologia la colţ de stradă este ceva obişnuit este India. În zonele în care, sărăcia atinge cote extreme, oamenii care nu-şi permit să meargă la dentist, dar ar vrea totuşi să poată mânca sau să nu se vadă un hău negru atunci când deschid gura, apelează la soluţii de compromis. Pe marginea străzilor, în norii de praf ridicaţi de maşini, în condiţii de igienă precară şi cu instrumentar rudimentar, săracii Indiei îşi fac extracţii dentare sau probează de zor proteze “de-a gata”.
Evident, niciunul dintre aceşti “dentişti ambulanţi” nu are studii de specialitate şi nu sterilizează seringile sau instrumentarul, iar despre anestezie nici nu poate fi vorba. Poate cel mult o gură de alcool înainte, ca să mai ameţească puţin pacientul şi să poată suporta durerea. 3 luni este intervalul la care îşi schimbă periuţa de dinţi un german, în timp ce un român o schimbă la 1,5 ani. 5% din români nu merg la dentist, susţin specialiştii.