Se împlinesc, mâine, şapte ani de când dispariţia unei avocate, în Braşov, pe data de 30 august 2007, a împărţit ţara în două declanşând un adevărat fenomen socio-mediatic plin de enigme şi răsturnări fabuloase de situaţie: fenomenul „Elodia”.
Duminică, la „ring TV” (emisiune găzduită de B1TV), începând cu ora 16.00, vom dezbate acest caz (şi culisele lui) cu părintele telenovelei „Elodia”, inconfundabilul Dan Diaconescu, alias DD. Până atunci (pentru încălzire), vă prezentăm azi, în exclusivitate, fragmente dintr-un document, intrat în posesia „ring”, document ce pune într-o altă lumină cazul „Cioacă-Elodia”.
Este vorba de o petiţie adresată unei Comisii speciale a Parlamentului European de fostul poliţist Cristian Cioacă, acuzat, şi în final, condamnat, pentru că şi-ar fi omorat soţia, dispărută în urmă cu şapte ani… făra urmă. Ar fi grav dacă ar fi adevărate, chiar şi parţial, informaţiile şocante oferite de Cioacă autorităţilor europene!…
Petiţia adresată de Cioacă autorităţilor europene începe cu prezentarea celor două motive care l-au făcut pe fostul poliţist să ceară ajutor unor autorităţi din afara ţării.
„Subsemnatul Cioacă Constantin-Cristian, încarcerat în Penitenciarul Colibaşi-Argeş, România, prin avocatul meu ales Maria Vasii, înţeleg să vă adresez prezenta PETIŢIE, în conformitate cu prevederile art. 20 alin 2 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene (TUE), art 30 şi art 31 din DECIZIA 2009/371/JAI din 6 aprilie 2009 privind înfiinţarea Oficiului European de Poliţie (Europol). Înţeleg să vă solicit investigarea unor fapte penale săvârşite de înalţi oficiali români în complicitate cu cetăţeanul de naţionalitate engleză James McCormick, fapte penale ce sunt legate de ancheta desfăşurată împotriva mea de procurori ai Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie din România. De asemenea, înţeleg să mă adresez dvs cu rugămintea de a verifica legalitatea şi conformitatea cu adevărul a datelor de intrare în spaţiul Shengen/ spaţiul statelor UE a soţiei mele Ghinescu Elodia Marilena şi, în măsura în care veţi constata că datele existente în baza de date EUROPOL/INTERPOL nu sunt reale, vă solicit ca, în baza art 11, 18, 21, 23, 30 şi 31 din Decizia EUROPOL, să procedaţi la transmiterea datelor reale către organismele de resort şi către autorităţile române”.
„Apărarea mea privind existenţa în viaţă a soţiei mele este înlăturată de către procurori”
Concret, Cioacă spune autorităţilor europene ceea ce a spus şi în faţa magistraţilor din ţară şi anume: faptul că soţia sa nu a fost căutată corect nici ca persoană vie (dacă a fost căutată), dar nici ca persoană moartă (identificare şi găsirea cadavrului).
„Soţia mea a dispărut de la domiciliu în 30 august 2007. (…) Din documentele găsite la dosarul cauzei de omor, am observant că soţia mea a fost căutată prin ICIS – Interpol Criminal Informaţion System. Procurorii au depus la dosarul de omor adresa nr…./JGV/06.10.2008 din care reiese că soţia mea a fost căutată în 185 state membre INTERPOL fără să se fi primit date despre localizarea acesteia. Acest document a fost accesibil nouă numai din luna februarie 2013, în arhiva instanţei de judecată – Tribunalul Argeş. Acest document este una din probele de bază ale acuzării. În prezent, sunt acuzat de omor, desi nu a fost găsit cadavrul soţiei mele. Apărarea mea privind existenţa în viaţă a soţiei mele este înlăturată de către procurori prin referirea la datele transmise de către Interpol, date ce confirmă că soţia mea nu a fost localizată. Această situaţie mă prejudiciază profund, lipsindu-mă de un proces echitabil, deoarece sunt acuzat pe bază de prezumţii, în timp ce eu nu am acces la datele reale privind căutatea soţiei mele. Potrivit art. 97 din convenţia Schengen, căutatea unei persoane adulte dispărute, in materie «not criminal», implică dreptul recunoscut persoanei căutate de a permite sau nu transmiterea datelor privind locaţia sa. Acest drept privind Convenţia Shengen vine însă în contradicţie cu dreptul meu fundamental la o rezolvare echitabilă a cauzei mele. Apreciem că suntem lipsiţi de dreptul la apărare cât timp reţelele INTERPOL/EUROPOL gestionează informaţii cu regim SECRET la care nu avem acces. Cât timp autorităţile statului pot primi informaţii reale însă acestea nu sunt transmise către judecător în timp util, pot fi condamnat pentru omor, deşi soţia mea este în viaţă şi beneficiază de dreptul de a nu i se divulga locaţia”.
Codurile „enigmei «Elodia»”? Două date codificate, pe care le prezentăm în exclusivitate, aşa cum sunt prezentate în Petiţia lui Cioacă, ar putea fi „cheile”/ „cifrul” spre rezolvarea enigmei dispariţiei Elodiei.
„Mă adresez dvs pentru ca, în conformitate cu art 30, 31 din Decizia EUROPOL, să îmi facilliteze accesul la informaţiile reale privind existenţa persoanei (n.r. – Ghinescu Elodia) în viaţă. (…)Apreciem că instituţiile europene în materie de investigare penală şi gestiune a datelor clasificate de evidenţa a circulaţiei persoanelor trebuie să intervină atunci când se afirmă public un caz de dispariţie transformat într-un caz de omor, caz de interes naţional prin intervenţia masivă şi abuzivă a presei, în situaţia în care deţin date care să confirme că presupusa victimă este de fapt în viaţă, deşi s-ar bucura de protecţia legală de păstrare a confidenţialităţii datelor privind locaţia sa (…) Solicit respectuos a verifica datele ID SISI X 0000000035808-0000-1 şi ID SINS 0032.02.IGP0001214608.0000.0001.01 şi, în măsura în care se confirmă împrejurarea, că după data de 30 august 2007, soţia mea Ghinescu Elodia Marilena a fost identificată în viaţă, sub identitate reală sau o altă identitate, să fie informat de urgenţă judecătorul cazului meu, la Tribunalul Argeş, dosar nr 1252/109/2013, pentru a se avea în vedere aceste date şi pentru a se dispune scoaterea de sub acuzaţia de omor şi punerea mea în libertate. (…) Datele pe care le solicit – date la care nu avem acces fiind date clasificate, date accesibile EUROPOL-, ne sunt necesare ca fiind singura probă pentru a mă apăra de acuzaţia de omor, pentru a dovedi că pretinsa victimă este, de fapt, în viaţă. Din informaţiile primite pe căi neoficiale avem informaţia că pretinsa victimă a fost localizată în spatial Shengen în luna iunie 2011. Aceleaşi informaţii ne confirmă împrejurarea că soţia mea a primit o identitate falsă sub care a circulat în spaţiul Shengen. Pentru a lămuri acest aspect, avem nevoie imperioasă de intervenţia Excelenţei Voastre”.
Controversatele dispozitive folosite de… SPP
„O altă probă de bază a acuzării o constituie căutarea cadavrului soţiei mele pe teritoriul României cu dispozitivul ADE 650”, le-a mai spus Cioacă celor din comisia de Petiţii a Parlamentului European.
Şi a adăugat: „Procurorul Richard Whittam a susţinut învinuirea de fraudă împotriva cetăţeanului britanic James McCormick în faţa curţii Old Bailey din Londra, acuzându-l că a prezentat aceste dispozitive (nr. – ADE 650 ) ca detectoare de bombe şi corpuri umane/cadavre, aceste dispozitive fiind în realitate simple jucării (…) Pentru această faptă, cetăţeanul englez a fost condamnat la 10 ani închisoare. Cetăţeanul britanic a fost asociat la o societate comercială din România, aşa reiese din informaţiile neconfirmate oficial pe care le deţinem. Aceste dispozitive au fost folosite de către procurorii Varga Romulus-Dan şi Maria Militaru, în cauza penală susţinută împotriva mea, cauză începută de procurorul Iacob Marius şi de către poliţistul-anchetator Vasile Viorel. (…) La căutările făcute de către procurori cu aceste dispozitive a participat şi un „specialist” – ofiţer din cadrul SPP. (…) Vă rog a face cuvenitele investigaţii legate de conexiunea suspectă între procurori/anchetator – James McCormick – Serviciul de Protecţie şi pază (SPP), şi soţia mea, Ghinescu Marilena Elodia. Vă solicit aceasta deoarece înainte de dispariţia soţiei mele (am aflat ulterior) aceasta fusese implicată în relaţii cu doi domni ce aveau calitatea de ofiţeri (n.r. – subofiţeri) în cadrul SPP şi activau în Afganistan/Sudan – zone în care se susţine de către procurorul din Marea Britanie că cetăţeanul englez (n.r. McCormick) a distribuit aceleaşi dispozitive, într-o perioadă de timp în care soţia mea întreţinea o legătură stabilă cu aceşti domni şi respectiv cu aceste zone în 2005-2007″.
Europenii i-au admis petiţia, românii… l-au condamnat
Din februarie 2013, cînd a trimits Petiţia, Cioacă a primit răspuns abia recent, cu puţin înainte ca instanţa de apel să se pronunţe… definitiv.
Chiar dacă răspunsul, pe care „ring” l-a prezentat în exclusivitate, a fost surprinzător de favorabil lui Cioacă, în sensul că Petiţia i-a fost admisă şi Comisia Europeană a fost sesizată pentru a face investigaţiile internaţionale de rigoare, asta nu a împiedicat instanţa din România să-l condamne pe Cioacă. Interesant este că, după condamnare, atât procurorul Iacob cât şi chestorul Vasile Viorel, care sunt aspru criticaţi în Petiţie, au ieşit şi au spus că ei au avut dreptate, că Elodia este ucisă de Cioacă, şi acesta i-a ascuns cadavrul.
Procurorul Iacob a spus textual (la un post de televiziune -vezi stenograma pe luju.ro): „Cristian Cioacă a avut la dispoziţie aproximativ cinci ore. După calculele noastre, el putea duce cadavrul până la o distanţă de circa 200 de kilometri, în zona Braşovului. Cred că a aruncat cadavrul într-un baraj. Noi am efectuat nişte căutări în Barajul Vidraru (n.r. – lacul de acumulare Vidraru), însă, aşa cum ştiţi, este foarte adânc şi nu am putut pătrunde până la fundul lacului, e o vegetaţie foarte înaltă şi deasă. Deci, dacă l-a aruncat acolo, sunt puţine şanse ca acel cadavru să mai fie găsit. S-a bazat foarte mult pe faptul că nu va fi găsit acest cadavru. (…) Acesta a fost şi motivul pentru care am făcut acea declaraţie (n.r. – Marius Iacob a declarat că îşi dă demisia dacă Elodia e găsită în viaţă) şi vreau să vă spun că, de la acel moment şi până astăzi, nu am avut niciodată îndoiala că Elodia ar putea fi în viaţă”.
Marea şansă a lui Cristian Cioacă şi, evident, neşansa procurorului Iacob, ar fi ca Elodia să apară. Vie şi… nevătămată!
„Pot fi condamnat pentru omor, deşi soţia mea este în viaţa şi beneficiază de dreptul de a nu i se divulga locaţia.”, CIOACĂ CRISTIAN
„La căutările făcute de către procurori cu aceste dispozitive a participat şi un ofiţer din cadrul SPP.”, Fragment din ”Petiţia„ lui Cioacă