Rapid caută al treilea succes consecutiv în SuperLiga. După victoriile cu FC U Craiova (4-3) și Dinamo (2-1), formația lui Cristiano Bergodi dă piept cu Oțelul Galați, pe teren propriu, sâmbătă, 3 februarie, de la ora 20:00, în etapa a 24-a. Biletele s-au vândut în timp record.
Rapid, aproape de sold out pentru duelul cu Oțelul Galați! Câte bilete au rămas disponibile
Rapid este foarte aproape să joace cu stadionul plin la meciul cu Oțelul de sâmbătă seară. În tur, giuleștenii s-au ales cu un singur punct după deplasarea de la Galați, scor 0-0. Mai mult de jumătate dintre bilete s-au epuizat la 24 de ore de la punerea lor în vânzare.
Mai mult decât atât, Rapid a anunțat că Peluza Nord este sold out. Aproximativ 2,500 de bilete au mai rămas disponibile pentru duelul cu Oțelul Galați. Cu o victorie, giuleștenii vor urca pe locul 2 și se pot apropia temporar la 8 puncte de liderul FCSB.
Suporterii își pot achiziționa fizic tichete atât de la casele de bilete din Giulești, cât și de la noua casă de bilete din Gara de Nord. În format online, Rapid a pus biletele în vânzare pentru partida cu Oțelul începând de marți, 30 ianuarie, ora 12:00.
Prețurile biletelor la Rapid – Oțelul. Oferte pentru suporterii giuleșteni
Rapid a pus la dispoziție pentru suporteri Pachetul Family, care include bilet pentru un adult și un minor, în Peluza Sud. Un astfel de pachet se poate cumpăra exclusiv de la casele de bilete, cu certificatul de naștere al minorului.
Prețurile biletelor la Rapid – Oțelul variază de la 30 de lei (Peluza Nord) la 450 de lei (VIP Experience). „Accesul suporterilor în stadion va fi permis cu două ore înainte de ora de început a partidei.
Vă recomandăm să veniți la meci cu cel puțin 45 de minute înainte de start, pentru a evita aglomerația. Abonații vor putea intra în incinta stadionului pe baza abonamentului digital (pe telefon) sau celui fizic (card). Vor putea fi achiziționate cel mult 4 bilete de persoană”, se arată pe site-ul oficial al Rapidului.
Dan Șucu, acuze dure după scandalul biletelor de la Dinamo – Rapid 1-2
Galeria Rapidului nu a asistat în mod organizat la derby-ul Dinamo – Rapid, scor 1-2 pe Arena Națională. Suporterii „alb-vișiniilor” au ales să-și susțină favoriții de pe stadionul Giulești. Liviu Ungurean, șeful galeriei rapidiste, a anunțat că suporterii nu vor lua parte la derby, din cauza tratamentului pe care l-au primit din partea dinamoviștilor.
„Stimați rapidiști,
În această săptămână ați experimentat o situație care nu ar trebui sa se întâmple niciodată: refuzul unui club de a vinde bilete suporterilor echipei adverse, chiar dacă trei sferturi din stadion este neocupat. Nu este prima dată cand se întâmplă, dar în cazul echipei Dinamo decizia pe care dânșii au luat-o are și o componentă juridică inacceptabilă.
În mod normal, o firmă (un club de fotbal este și el o societate comercială) este condusă de acționari sau de directori delegați de către acționari. În jargon, se spune că o firmă este condusă “de cel care semnează dispozițiile de plată”. Dinamo, însă, este un club în insolvență. În insolvență, dispozițiile de plată sunt semnate de către Administratorul Judiciar, ce acționează în numele creditorilor.
În clipa în care clubul refuză să încaseze peste 25.000 de euro dintr-un eveniment, îl pune pe acest Administrator Judiciar într-o poziție de incompatibilitate, iar pe judecătorul care supraveghează procesul de insolvență, într-o situație absolut jenantă. Repet, acest club, deocamdată, până la ieșirea din insolvență, este condus de creditori, nu de acționari.
„Aceste acțiuni sunt inacceptabile și fac foarte mult rău”
O situație similară am mai întâlnit, în trecut, la diferite echipe care sunt proprietatea unor primării, sau sunt susținute de acestea. Este de notorietate decizia conducerii celor de la FC Voluntari, prin care au solicitat prețuri de 100 lei/bilet, tocmai pentru a evita ca suporterii echipei noastre să urmărească meciul și, normal, să-și încurajeze echipa favorită. Practic, declarau public că n-au nevoie de fani, că n-au nevoie de spectatori, că preferă să cheltuie bani publici, adică ai noștri, ai contribuabililor, decât să se străduiască să genereze venituri proprii.
Toate aceste acțiuni sunt inacceptabile și fac foarte mult rău fotbalului românesc. Da, galeria noastră a luat o decizie cât se poate de corectă, aceea de a protesta, iar protestul lor a fost bine organizat și foarte mediatizat. Noi, însă, nu putem să protestăm la nesfârșit! Trebuie să începem să și progresăm! Toată lumea se așteaptă de la Rapid, care este perceput ca un club cu valori constructive, să ia atitudine și să găsească o soluție la această problemă pur distructivă.
Mesajul meu este simplu: în club, împreună cu galeria, vom căuta, în cel mai scurt timp, soluții pentru a remedia această anormalitate, pentru a ne asigura că suporterii noștri vor putea întotdeauna să participe la meciuri, să-și poată susține echipa iubită, pe Rapid. Hai, Rapid!”, este mesajul dat de Șucu printr-o postare pe pagina de Facebook a Rapidului.