Ministrul Culturii, Raluca Turcan, anunţă că în cel mai scurt timp vor demara lucrările de execuţie pentru intervenţia în prima urgenţă şi servicii de proiectare la acoperişurile castelelor Peleş şi Pelişor.
Conform contractului semnat de Institutul Naţional al Patrimoniului, durata de execuţie este de şase luni începând cu emiterea ordinului de începere, scrie Raluca Turcan, pe Facebook.
Valoarea totală a contractului este de 8.236.704 lei, TVA inclus, din care 398.293 lei pentru servicii de proiectare şi 7.838.411 lei pentru lucrări de intervenţii în primă urgenţă.
„Lucrările ce urmează a fi demarate vor include protejarea elementelor decorative, a componentelor artistice şi reparaţii locale ale sistemului de instalaţii”, precizează Turcan.
Documentatie
Documentaţia de atribuire a fost publicată în sistemul electronic al achiziţiilor publice (SEAP) în luna septembrie, în vederea depunerii ofertelor de către operatorii economici.
„Următorul pas în ceea ce priveşte investiţiile prevăzute pentru aceste monumente istorice emblematice pentru România este restaurarea şi punerea în valoare a Teraselor Castelului Peleş, proiect iniţiat de Ministerul Culturii prin Institutul Naţional al Patrimoniului”, precizează ministrul Culturii.