Alegerile pentru un nou mandat de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România, care vor avea loc pe 23 noiembrie la Teatrul Naţional, sunt privite din ce în ce mai mult ca un moment al adevărului. Ca şi în viaţa politică autohtonă, lucrurile ar trebui să se îndrepte într-o direcţie care să ofere o deschidere mai mare spre valorile consacrate la nivel european şi mondial. Ruperea cu trecutul devine astfel o chestiune majoră, iar suflul nou şi experienţa dobândită în Occident pot oferi o variantă a unei mult cerute schimbări. Membru al Uniunii Scriitorilor din România, Gelu Vlaşin reprezintă una dintre vocile din interiorul instituţiei care cer o dinamizare a relaţiilor dintre scriitorii „bătrâni” şi cei care vin din urmă.
Gelu, ce părere ai despre conflictul dintre generaţiile de scriitori, despre acest „tineri versus bătrâni” existent la toate nivelurile de creaţie literară?
De fapt, conflictul ăsta între generaţii a existat întotdeauna. E adevărat că parcă s-a acutizat foarte mult, cel puţin în ultimul deceniu, şi asta este din cauză că există un sentiment foarte clar, frust, de necomunicare între ce înseamnă scriitor aşa-zis consacrat, ca să nu spun bătrân, şi scriitorii care sunt la început de drum. Acum, de ce s-a acutizat distanţa asta dintre tinerii scriitori şi scriitorii consacraţi, e foarte clar, sunt tineri care au mult mai multă vizibilitate publică decât mulţi scriitori consacraţi. Avem de-a face cu oameni care au publicat o carte sau două şi care sunt mai cunoscuţi decât scriitori care au şase, şapte cărţi publicate şi care, din păcate, nu au mai avut posibilitatea de vizualizare atât de puternică precum o au cei tineri.
Tinerii scriitori, un fel de paria ai societăţii
Cum sunt priviţi scriitorii tineri: în USR şi în afară, în societate?
S-a consolidat ideea că un scriitor trebuie să fie, în genere, un suferind, un boem care toată ziua este pe la Muzeul Literaturii cu capul pe sub masă, beat, prost îmbrăcat şi care locuieşte într-o dependinţă, într-o mansardă nenorocită. Or, ideea este păguboasă rău de tot. În primul rând pentru că şi ei sunt oameni, în al doilea rând sunt artişti, iar condiţia artistului în România este cea care este, în al treilea rând pentru că, fiind consolidat pe ideea că pentru a fi un artist autentic trebuie să fii un nenorocit de boem, unii îşi autovictimizează poziţia şi le dau astfel posibilitatea celorlalţi să-i marginalizeze.
Care sunt pârghiile ce ar putea duce la o inversare a raportului de responsabilităţi din USR în cadrul relaţiei tineri-bătrâni?
Acum, să fim sinceri, ce se întâmplă în USR este, practic, exact ce se întâmplă în societatea românească. Haideţi să ne uităm la structurile politice, haideţi să ne uităm la structurile administraţiei publice şi o să vedem că sunt conduse de oameni în vârstă care au probabil formată ideea din vechiul sistem de a controla totul. Atunci, foarte greu o să reuşească tinerii să pătrundă în structurile astea. Eu sunt de-a dreptul bulversat când stau de vorbă cu scriitori de o anumită vârstă şi care, pur şi simplu, nu înţeleg ce se întâmplă în scriitura de astăzi.
La USR, ca la prezidenţiale
Ce părere ai despre prezumtivii candidaţi la şefia USR?
Sunt nişte disproporţii evidente, ca şi la Preşedinţia României, şi la preşedinţia USR. Când tu nu eşti capacitat şi capabil nici măcar să participi la preşedinţia asociaţiei de locatari, şi tu vrei la Preşedinţia României sau, în speţă, a USR, mi se pare că nu există simţul ridicolului. Dan Mircea Cipariu, spre exemplu, cred că a făcut o alegere foarte proastă să candideze. Sincer, Nicolae Manolescu nu cred că are un contracandidat serios. Costi Stan este un tip echilibrat, dar nu are susţinerea necesară în afara Bucureştiului. Cât îl priveşte pe Nicolae Breban, valoric, îl văd egalul lui Manolescu. Din păcate pentru el, Breban nu are şarm şi este considerat că are o obtuzitate mai pronunţată în relaţionarea cu ceilalţi.
Intenţionezi să participi la alegerile din 2 noiembrie, de la Asociaţia Scriitorilor din Bucureşti. Ce ai putea schimba în bine dacă ai câştiga?
Sunt multe de schimbat şi dau în acest sens doar câteva exemple: în primul rând, paginile web ale ASB şi ale USR sunt jalnice, de o lipsă de profesionalism strigătoare la cer. Pe urmă, aş crea cluburi de lectură în care scriitorii să se întâlnească şi să socializeze. Eu am întâlnit la ASB o mulţime de oameni care spuneau că se întâlnesc numai când sunt alegeri. Aproape că nici nu se mai recunoşteau între ei. E absurd. Spaţii sunt nenumărate, Sala Oglinzilor de la USR stă acolo şi zace, nu are niciun fel de utilitate, deşi se plătesc toate cheltuielile de administrare.
Casa Monteoru, o afacere derulată sub tăcere
„Despre Casa Monteoru se spune că a fost câştigată în instanţă de cei care au revendicat-o, dar că s-a ajuns la o înţelegere să rămână în administrarea patrimoniului USR un timp determinat. Aici a fost mai degrabă o înţelegere între proprietarii de drept şi actualii chiriaşi. Asta implică şi o acţiune financiară, dar nimeni nu poate să spună în ce constă, pentru că nimeni n-a văzut vreun contract, nu s-a făcut publică niciun fel de situaţie şi asta datează încă de pe vremea de când preşedinte al USR era Uricaru.”
„Dacă ne vom trezi cu un vot dintr-ăsta, de pildă, Dan Mircea Cipariu – preşedinte, atunci eu îmi dau demisia. Îmi dau demisia din USR, din ASB, pentru că atunci chiar voi considera că am fost învins, chiar voi considera că nu mai este nimic de făcut în USR şi că lucrurile se află într-o decadenţă totală.” Gelu Vlaşin
