ZiarulRing

03-mart.2024

ULTIMA ORĂ

ALTE CATEGORII

SCAPĂ de DURERILE DE SPATE

Durerea de spate este una dintre cele mai comune neplăceri care-i afectează pe oameni.

Avatar

Publicat

pe

Durerea de spate este una dintre cele mai comune neplăceri care-i afectează pe oameni.

De regulă, este generată de leziuni minore ale ligamentelor şi muşchilor spatelui.

Însă, dacă vom respecta câteva reguli simple, vom fi feriţi de această problemă. Indiferent dacă staţi prea mult pe scaun sau prea mult în picioare, asupra ligamentelor şi muşchilor spatelui se exercită o tensiune foarte mare.

De asemenea, cu cât aveţi mai multe kilograme în plus peste greutatea normală, tensiunea se amplifică. Cum se manifestă „Cel mai frecvent, durerile de spate apar din pricina solicitării excesive a ligamentelor şi a muşchilor, însă există şi cazuri mai rare în care acestea apar ca urmare a alunecării discurilor intervertebrale sau din pricina artritei.

Uneori, puteţi simţi dureri ascuţite în zona lombară sau în fese, iar spatele «vă ţine» şi vă aplecaţi cu dificultate. Câteodată, durerile pot coborî până în laba piciorului şi se simt şi amorţeli, şi furnicături. În acest caz, este posibil să vorbim despre sciatică”, explică dr. Laurenţiu Luca, directorul Clinicii PULS.

NOUĂ reguli care ne feresc de durerile de spate „La Bio Ortoclinic, am dezvoltat un concept numit «Şcoala spatelui».

Programul vizează educarea cu privire la durerea de spate şi măsuri menite să o prevină”, explică dr. Vasile Druţă, medic primar ortopedie-traumatologie.

1 – Obligatoriu, o dată la o oră schimbaţi poziţia în care staţi

Advertisement

2 – Nu ridicaţi mai mult de 3-5 kg pe fiecare mână

3 – Nu faceţi sport fără o încălzire prealabilă serioasă. Cine are probleme cu spatele poate face kinetoterapie, înot, pilates şi yoga, însă doar cu recomandarea medicului

4 – Pentru a dormi bine, alegeţi salteaua sau perna numai după ce le testaţi 5 – Cerceii trebuie obligatoriu scoşi seara, înainte de culcare

6 – Dacă aveţi activităţi solicitante timp îndelungat, folosiţi orteze, lombostate, gulere cervicale etc.

7 – Când staţi pe scaun, trebuie să ţineţi picioarele paralele şi nu picior peste picior sau încrucişate

8 – Când lucraţi la calculator, coatele trebuie să facă un unghi de 90 grade cu braţele şi să fie paralele cu podeaua

9. Nu solicitaţi şi mai mult un spate aplecat şi mai ales răsucit! Puteţi face asta ţinând orice greutate pe care o căraţi (sacoşe, genţi etc.) cât mai aproape de corp. 5% din durerile de spate (un caz din 20) se tratează prin intervenţie chirurgicală. 80% din oameni suferă, cel puţin o dată în viaţă, de dureri de spate.

Advertisement


– https://ziarulring.ro/stiri/sanatate/234547/2014/SCAPA-de-DURERILE-DE-SPATE-9-REGULI-care-te-feresc-de-probleme-

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *