Jose Mourinho a stârnit un scandal imens în Turcia după derby-ul fără goluri dintre Galatasaray și Fenerbahce, fiind acuzat de rasism în urma unor declarații făcute la conferința de presă. Galatasaray anunțând că va depune o plângere penală.
Derby tensionat între Galatasaray și Fenerbahce
Meciul dintre Galatasaray și Fenerbahce s-a încheiat 0-0, iar gazdele și-au păstrat avansul de șase puncte în lupta pentru titlu. Însă ceea ce s-a petrecut după fluierul final a atras mai multă atenție decât desfășurarea partidei propriu-zise.
Jose Mourinho (62 de ani), antrenorul lui Fenerbahce, a făcut o declarație controversată la conferința de presă, folosind un termen considerat rasist la adresa adversarilor:
„Ei [Galatasaray] au încercat să obțină un cartonaș galben pentru jucătorul nostru de 18 ani din primul minut (n.r. – fundașul Akicek, care are 19 ani), dar arbitrul a condus jocul bine. Trebuie să-i mulțumesc arbitrului. Cu un arbitru turc, după acea simulare din primul minut, iar cei de pe banca lor sărind ca maimuțele pe acel copil, arbitrul turc i-ar fi dat cartonaș galben, iar după 5 minute ar fi trebuit să-l schimb.”
Declarația portughezului a stârnit un val de reacții dure din partea celor de la Galatasaray, care au anunțat că vor lua măsuri împotriva acestuia.
Galatasaray: „Vom depune o plângere penală împotriva lui Mourinho”
Clubul Galatasaray a reacționat imediat printr-un mesaj publicat pe rețelele sociale, afișând un fundal negru cu textul „Spuneți nu rasismului” și un comunicat oficial:
**„Antrenorul lui Fenerbahce, Jose Mourinho, care a făcut în mod constant observații derogatorii la adresa turcilor de când a început să lucreze în Turcia, a mai făcut astăzi câteva afirmații inumane.
În consecință, vă informăm că vom depune o plângere penală la parchet împotriva lui Jose Mourinho cu privire la aceste afirmații rasiste. Vom depune plângeri și la UEFA și FIFA. Pe deasupra, vom urmări atent poziția adoptată de Fenerbahce, instituție care pretinde că susține «valori morale exemplare», ca răspuns la comportamentul condamnabil al antrenorului lor.”**
Mourinho, apărat de arbitrajul străin
Jose Mourinho a fost mulțumit de prestația centralului sloven Slavko Vincic, ales de Federația Turcă pentru a conduce acest derby tensionat. La finalul meciului, antrenorul portughez a lăudat maniera de arbitraj a acestuia, comparându-l negativ cu arbitrii turci:
„După meci, am mers în camera arbitrilor și i-am spus «centralului»: «Mulțumesc că ai condus bine acest meci mare». Iar arbitrului de rezervă, turc, i-am spus: «Dacă erai tu la centru, meciul ăsta ar fi fost un dezastru».”
Declarațiile portughezului au alimentat și mai mult scandalul, iar viitorul său pe banca lui Fenerbahce ar putea fi afectat de consecințele juridice ale acuzațiilor de rasism. În următoarele zile, se așteaptă reacția UEFA și FIFA, care ar putea lua măsuri împotriva lui Mourinho.
Reacția antrenorului Galatasaray: „Nu-mi vine să cred ce face Plângăciosul!”
Okan Buruk, antrenorul lui Galatasaray, nu a ratat ocazia de a-l ataca pe Mourinho, ironizându-l și criticându-i comportamentul față de arbitrii turci. Într-o declarație acordată The Sun, Buruk l-a numit pe portughez „Plângăciosul” și a condamnat faptul că acesta a mers în camera arbitrilor după meci:
**„Mourinho a stat mult să plângă. Plângăciosul… este faimos pentru că plânge. A mers în camera arbitrilor și a plâns. Lăsați-l să plângă.
Dar a intrat în camera arbitrilor. Este foarte greșit ceea ce face, insultând arbitrul turc. A spus că dacă ar fi condus el [turcul] meciul, ar fi fost altceva. Este greșit! Nu-mi vine să cred cât de mult umilește arbitrii turci, condamn ceea ce face.”**