back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, decembrie 23, 2024

SCANDAL în SHOWBIZ! Randi, ADEVĂRUL despre Cristi Nistor: I-am oferit totul GRATUIT

Distribuiți

A şocat spunând că va rămâne în stradă şi că n-a mai mâncat de câteva zile, însă Cristi Nistor a beneficiat opt luni de ajutorul lui Randi, apoi s-a supărat pe el şi a revenit pe cont propriu. Ajuns la sapă de lemn, îl acuză pe Randi că l-a trimis doar să-i cumpere hârtie igienică.

„ring” vă dezvăluie culisele acestui scandal. Potrivit lui Cristi Nistor, cei de la Famous Production, casa de producţie a lui Randi, şi-au bătut joc de el şi era să facă atac cerebral de nervi după ce piesa „S-au dus nopţi” a fost mixată prost şi lansată fără să fie anunţat. S-a simţit ofensat şi că a fost singurul artist al Famous Production neinvitat să cânte melodia „Prietena ta”.

Iar „esenţa” colaborării cu Randi a fost că l-a rugat o dată să cumpere hârtie igienică în drum spre studio.

„Am investit în Cristi şi i-am oferit de lucru în studio”

Surprins de acuzaţii, Randi ne-a explicat: „Am crezut în talentul lui Cristi şi i-am oferit un studio unde să lucreze la Famous Production, i-am făcut piesa şi am investit într-un videoclip. I-am oferit management artistic, fiind hotărâţi să continuăm proiectul său, toate acestea fără a avea măcar un contract cu el şi, bineînţeles, fără perspectiva recuperării investiţiei pe termen scurt. N-am nimic cu Cristi şi recunosc, au existat şi imperfecţiuni, pentru care îl rog să ne ierte. Pe parcursul colaborării noastre am vorbit de multe ori cu el şi i-am dat sfaturi pe care nu le-a acceptat şi l-am ajutat şi altfel când a avut nevoie, dar aşa sunt oamenii, uită uşor”.

„Cânţi şi apoi scuipi şi înjuri… Nu merge aşa!”

Talent are, însă lui Cristi îi lipseşte altceva, susţine Randi: „Ne cunoaştem de dinainte să mă lansez cu Morandi şi atunci nu era aşa de irascibil. E talentat, însă talentul lui e umbrit de alte trăsături care îl trag în jos. Aproape întotdeauna simte că nu i se acordă atenţia potrivită şi se consideră nedreptăţit. Talentul nu e niciodată de ajuns, îţi trebuie şi o personalitate puternică şi un caracter frumos pe care oamenii să le admire, nu cânţi şi apoi scuipi şi înjuri… Nu merge aşa! Oamenii vor vedea în tine un om talentat, dar cu probleme. Din nevoia de a se face auzit şi din cauză că simte că trec anii şi n-a ajuns unde ar trebui să fie, are o anumită înverşunare”.

„Nu sunt psiholog, n-aveam cum să-l ajut mai mult”

Colaborarea dintre Famous Production şi Cristi Nistor s-a încheiat după Gala RMA de acum doi ani.

„Se comporta uşor ciudat după ce a primit nişte sfaturi, s-a supărat şi a plecat după premii, iar de atunci nu prea am mai auzit de el. O discuţie a existat, însă bazată pe nimic. Sunt şi oameni care, dependenţi de nefericire, caută probleme ca să se plângă că viaţa nu-i dreaptă. Am mai vorbit cu el, dar nu sunt psiholog şi n-aveam cum să-l ajut mai mult. Cred sincer că a avut o şansă cu Famous Production, unde artiştii sunt trataţi la fel de atent şi, după cum vedeţi în topurile de la radio, toţi au succes. Dar probabil pentru el era prea bine la noi. Dacă nu vrei ajutor, atunci descurcă-te singur!”, spune Randi.

9 ani au trecut de când Cristi Nistor s-a lansat cu melodia „Coji de portocale”.

Cristi Nistor cere 1.500 de euro pentru 90 de minute de muzică live.

„Cristi Nistor n-o ducea bine cu banii nici când era la Famous Production, dar ne împrietenim cu artiştii, suntem uniţi şi nimeni nu moare de foame.”, RANDI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole