Un sat din România a devenit celebru după o banală fotografie. Imaginea a ajuns să fie virală pe internet, la nivel global, iar străinii au fost cei mai impresionați de ce au putut să vadă.
Satul din România care a devenit celebru în urma unei fotografii
O fotografie cu un sat din România avea să devină virală pe internet. Imaginea a adunat mai bine de 75.000 de aprecieri, dar și zeci de mii de distribuiri pe rețelele de socializare.
În acest mod, satul din România a devenit cunoscut, iar mulți străini vor acum să îl viziteze. E considerat ”un colț de rai” și nu e de mirare dacă stăm să ne uităm la această imagine care ne taie respirația.
Fotografia a fost realizată de o româncă. Aceasta și-a dorit să arate o frumusețe aparte a României. Și se pare că a și reușit dat fiind faptul că imaginea a fost adorată de numeroase persoane.
Și totuși despre ce sat din România este vorba? Șirnea este un sat pitoresc situat în comuna Fundata, în județul Brașov. Dacă ajungi aici vei vedea o frumusețe ieșită din comun. Iar asta au spus și străinii care au văzut imaginea.
Autoarea fotografiei spune că la rândul ei a fost impresionată de ceea ce a văzut. Zona era liniștită și îi aduce aminte de copilărie, povestește ea. „Am fost extrem de impresionați de peisajul idilic, de liniștea care domnea în jur și de faptul că ne-a adus aminte de copilărie și de serile petrecute la bunici.
Sincer să fiu, nu mă așteptam la așa ceva. Am primit o notificare sugestivă să mă înscriu într-un grup și am decis să aleg o locație din țara mea care îmi place mult, și astfel am ajuns în Fundata”, a declarat Gabriela Nicoleta, autoarea fotografiei.
Străinii au fost impresionați de ce au văzut
Și se spre că și străinii au fost de acord. În dreptul imaginii, comentariile au început să curgă. Nu puțini sunt cei care au spus că femeia locuiește în una dintre ”cele mai frumoase țări din lume”.
De asemenea, unii au spus că locul din România este ”raiul pe pământ”. O mare parte dintre persoane au spus că vor face și ele tot posibilul pentru a vedea măcar o singură dată acest loc din România.
Și totuși ce are atât de deosebit? Un fotograf profesionist spune că natura e altfel în această zonă. De asemenea și formele de relief sunt ceva mai deosebite. „Acolo ai nişte caracteristici ale naturii foarte spectaculoase.
În primul rând sunt dealurile înalte ale Şirnei, iar culoarul este mărginit şi la est şi la vest de pereţi de stâncă”, a spus fotograful profesionist Mihai Moiceanu, potrivit observatornews.ro.