back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, decembrie 21, 2024

S-A DECIS: cresc pedepsele pentru traficanții de DROGURI. Credeți că vor avea impact?

Distribuiți

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, anunţă că a semnat, alături de parlamentarii liberali, proiectul legislativ potrivit căruia traficanţii de droguri vor executa pedepse cu închisoarea mărite.

El arată că măsurile vor intra în dezbaterea Camerei Deputaţilor, în procedură de urgenţă. Potrivit proiectului iniţiat de ministrul Justiţiei, senatoarea Alina Gorghiu, se elimină posibilitatea suspendării pedepselor pentru traficanţi, acestea urmând să fie majorate de la 2-7 ani la 3-10 ani închisoare.

Închisoare

„Acesta este un răspuns faţă de creşterea flagelului drogurilor în societate, atât ca număr al consumatorilor afectaţi, cât şi ca extindere a zonei de vârstă a acestora. Este alarmant faptul că vârsta de la care începe consumul de stupefiante a ajuns să fie 12 ani. Alunecarea pe această pantă periculoasă, încă de la vârste fragede, aduce suferinţă atât dependenţilor, cât şi familiilor lor. Este obligatoriu ca instituţiile statului să intervină ferm prin toate instrumentele posibile, inclusiv prin cele legislative”, a scris Ciucă, miercuri, pe Facebook.

Șoferi drogați

În ultima perioadă, s-a inumultit numarul cazurilor de accidente in care sunt implicate persoane care au consumat droguri. Recent, un mecanic de locomotiva a fost prins drogat, dupa ce a condus doua trenuri. De asemenea, in Buzau a fost destructurata saptamana trecuta o grupare din traficanti, iar printre ei erau si doi profesori de liceu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole