back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, decembrie 23, 2024

RISCĂ un NOU INFARCT! Botezatu, AVERTIZAT de medici să NU FACĂ ASTA

Distribuiți

Şi-a stabilit cartierul general la malul mării de câteva săptămâni bune, dar n-a petrecut o zi cap-coadă pe plajă, deşi se ocupă, printre altele, de bunul mers al unuia dintre cele mai fiţoase cluburi. Motivul este cât se poate de serios şi are legătură cu grija faţă de propria piele – la figurat, desigur…

Frica păzeşte pepenii! În trecut era dependent de culoarea arămie a pielii, fie că o obţinea pe cale naturală, stând la soare de dimineaţă până seara în timpul verii sau în vacanţele petrecute în diverse ţări exotice, fie mergând regulat la solar atunci când în România era iarnă în toată regula. Asta în ciuda faptului că nu o dată prietenii l-au avertizat că prea mult soare poate dăuna grav sănătăţii. În această vară, lucrurile s-au schimbat radical, Bote luându-şi adio de la faimoasele petreceri cu şampanie şi fete frumoase pe care le organiza ad hoc printre şezlonguri în compania prietenilor.
Ar putea face din nou infarct

Ceea ce l-a determinat pe designer să renunţe la distracţiile de plajă nu a fost avertismentul medicilor dermatologi referitor la efectele nefaste ale radiaţiilor solare, ci sfatul cardiologilor, care i-au spus că îşi pune viaţa în pericol dacă stă prea mult la soare. „Medicii care m-au operat pe cord deschis m-au avertizat să fiu foarte atent cu statul la plajă, pentru că dacă fac apoi frisoane n-o să fie deloc bine, risc un nou infarct”, a mărturisit, pentru „ring”, Cătălin Botezatu. „Până acum n-am stat mai deloc la soare; ce-i drept, n-am avut nici timp pentru că alerg tot mereu de colo-colo, cu prezentări, pentru clubul de care mă ocup, cu diverse întâlniri. Asta e, când voi avea timp voi merge doar puţin sau voi sta sub umbrelă”, a concluzionat designerul.

Probleme în primul weekend petrecut la mare

Surse din preajma lui Bote spun însă că nu ar fi luat această decizie decât după ce s-a convins pe pielea lui că soarele îi poate crea probleme serioase. Concret, prietenii designerului susţin că în primele zile când a ajuns pe litoral, nu cu treabă, ci pentru a participa la un botez, designerul a făcut o insolaţie în toată regula. Şi doar pentru că a stat în soare, nicidecum la soare! „I-a fost foarte rău atunci, trei zile a stat doar în camera de hotel. S-a speriat şi şi-a adus aminte că medicii l-au avertizat să nu se joace cu viaţa lui”, a mărturisit un apropiat de-al designerului.

„N-am avut timp să merg la control”

Ce-i drept, Bote ştie ce ştie. Întrebat dacă a mai fost în Turcia la control după operaţia suferită, a răspuns spăsit: „Trebuia să merg la control la o lună după operaţie, să repet nişte analize şi, în urma rezultatelor, medicii să decidă dacă trebuie să îmi schimbe tratamentul sau nu. Am tot amânat pentru că am multe proiecte, prezentări, evenimente şi… n-am mai ajuns. O să mă duc la toamnă, sper să fie totul în regulă”, a spus designerul.

„O asemenea intervenţie pe cord nu e uşoară. Medicii nu mi-au spus să nu mă distrez, dar mi-au cerut să schimb câte ceva în modul de viaţă.” – CĂTĂLIN BOTEZATU

4 stenturi i s-au montat pe inimă lui Botezatu în urmă cu aproape trei luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole