În ultimii ani, crescătorii de păsări de curte au descoperit găinile din rasa Araucana, care s-a adaptat rapid la condițiile din România. Acestea sunt speciale mai ales prin prisma faptului că fac ouă albastre, care au preț destul de mare.
Rasa de găini care face ouă albastre. S-a adaptat rapid în România
Au trecut numai câțiva ani de când găinile din rasa Araucana au fost descoperite de crescătorii români. Aceste păsări s-au obișnuit într-un timp foarte scurt cu condițiile de la noi din țară.
Acestea se deosebesc de găinile obișnuite prin aspect, culoare și calitatea ouălor. Iosif Pienariu crește astfel de găini în Sebeș, însă nu obține profit de urma lor, ținându-le doar pentru familie și expoziții, ultima dintre ele având loc chiar la finalul lunii ianuarie.
Ouăle lor pot fi confunate chiar cu cele de rață, având o culoare specială, turcoaz spre albastru. Ouăle albastre au un preț mult mai ridicat decât cele normale, ajungând să se vândă chiar și 8 lei pe bucată.
„A fost descoperită în America de Sud, Chile, fiind, la origine, o rasă sălbatică, care a fost ulterior domesticită. Face ouă de culoare verde-albăstrui, fiind o rasă mult mai mică decât rasele specializate pentru producția de ouă.
Se disting și prin faptul că nu au coadă, iar partea din spate este perfect dreaptă. Din cauza asta nu au cum să-i crească pene, adică să formeze o coadă, asemănătoare altor rase de păsări”, a dezvăluit crescătorul despre rasa de găini care face ouă albastre, conform stiriromania.ro.
Găinile nu cântăresc mai mult de 2,5 kilograme
Găinile de Araucana au dimensiuni mici, nu depășesc mai mult de 2,5 kilograme. Există 12 varietăți de culoare, de alb-crem până la negru cu nuanțe de smarald, precum și combinații ale acestora.
Un al semn distinctiv al acestei rase de găini sunt penele de cap, ce formează un fel de barbă sau perciuni. De asemena, când vine vorba de numărul de ouă pe care îl depun pe an, acesta este unul semnificativ.
„Încep de la vârsta de 6 luni și depun chiar și 180 de ouă anual. Ouăle sunt colorate, foarte gustoase și mult mai sănătoase decât cele pe care le consumăm în mod obișnuit. Au mai multe lipide, mai puțin colesterol, un raport mai mare între gălbenuș și albuș și un raport mai bun între acizii grași Omega 6 și Omega 3”, a mai spus Iosif Pienariu.