back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, ianuarie 6, 2025

Profesorii și părinții vor fi „școliți” forțat, pentru a folosi gadgeturi

Distribuiți

Elevii trebuie să știe să folosească noile tehnologii și internetul, pentru viitoarele forme de educație, iar pentru a veni în sprijinul lor, școlile îi vor pune la treabă atât pe profesori, cât și pe părinții elevilor, aceștia fiind obligați să se adapteze digitalizării. Programul include „școlirea” cadrelor didactice și a părinților, din fonduri PNRR, iar proiectul Ministerului Educației în acest sens este parte din noul Curriculum la Decizia Elevilor din Oferta Școlii (CDEOȘ), aplicabil din următorul an școlar. Conform proiectului de cadru de competențe digitale pentru elevi care se va aplica de la 1 septembrie, profesorii vor avea obligația să-și evalueze competențe digitale și să propună cursuri opționale care să dezvolte aceste competențe pentru elevi – parte din CDEOȘ.

În planul de digitalizare a sistemului de educație preuniversitar din România sunt incluși elevii, dar și cadrele didactice și părinții, pentru a-i putea ajuta pe copii și pe adolescenți să se adapteze noilor tehnologii. Proiectul cadrului de competențe digitale prevede, printre altele, ce trebuie să știe elevii, în funcție de vârsta pe care o au.

Pentru a duce la îndeplinire acest proiect, Ministerul Educației va aloca fonduri din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), iar unitățile de învățământ vor putea face solicitări de finanțare pentru proiectele de formare profesională. Tocmai de aceea, proiectul include și referiri la formatori. Aceștia trebuie să participe la realizarea analizei de nevoi, împreună cu metodiștii din Casele Corpului Didactic (C.C.D) și să facă ofertele de formare împreună cu metodiștii. Vor fi lansate cursuri avizate/acreditate ale C.C.D., toate cu finanțare din PNRR.

Cele mai mari nevoi sunt la sate

În acest moment, gradul de digitalizare, la nivelul întregii populații a României, este destul de scăzut. Raportul Eurostat de anul trecut arată că România era pe ultimul loc în UE ca procent al persoanelor cu vârsta între 16 și 74 de ani cu competențe digitale de bază: 28%, față de media UE de 55%. Procentul este și mai mic, dacă ne referim la mediul rural, pentru că majoritatea românilor care au competențe digitale de bază se află în mediul urban și cu precădere în orașele mari.

Pornind de la aceste statistici, rezultă că școlile din mediul rural și din orașele mici vor avea cea mai mare nevoie de proiecte de formare pentru cadrele didactice, pentru directori și pentru părinții elevilor, astfel încât să poată face față cerințelor actuale din educație.

Citește articolul integral aici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole