Avem din nou o echipă în cea mai prestigioasă competiţie, Liga Campionilor, în primele opt formații ale Europei. Este vorba despre handbalul feminin, singurul sport de echipă care ne mai aduce satisfacţii la acest nivel.
HCM Baia Mare a reuşit performanţa după trei ani de investiţii din partea autorităţilor locale. Edilul urbei, Cătălin Cherecheş, a vorbit, pentru „ring”, despre sumele investite de Consiliul Local şi nu numai. După ce Oltchim a intrat în anonimat, centrul de greutate al handbalului feminin s-a mutat la Baia Mare. Şi după trei ani de investiţii din partea autorităţilor locale, a venit şi răsplata: calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor.
Chiar dacă au intrat cu zero puncte în grupele principale ale competiţiei, Ada Nechita şi compania au reuşit, într-un final, să strângă suficiente puncte pentru a merge mai departe de pe locul 3 al grupei. Ultimul, cel cu Viborg, campioana Danemarcei, a fost capital, iar victoria la 10 goluri diferenţă pentru ardelence, 32-22, le-a dus în sferturi, unde o vor întâlni, la începutul lui aprilie, pe Dinamo Volgogard. Cum s-a ajuns, într-un timp atât de scurt, la o asemenea performanţă la Baia Mare? Răspunsul l-a oferit primarul urbei, Cătălin Cherecheş.
„Speranţe şi visuri aveam de acum trei ani, de când am pus în mişcare acest proiect la Baia Mare şi care s-a dovedit chiar şi eficient. Dacă ne raportăm la Oltchim, echipă căreia i-au trebuit opt ani pentru a ajunge în faza aceasta a competiţiei şi în jur de 25 de milioane de euro în această perioadă, noi beneficiind doar de 10% din această sumă, e o surpriză că am reuşit să ne calificăm în sferturile Ligii Campionilor. La noi, Consiliul Local susţine echipa cu 700.000-800.000 de euro, iar cel judeţean vine cu aproximativ 100.000 şi mai sunt sponsorii, care acoperă cam cu 30 la sută din bugetul anual.
Per total, din câte ştiu, bugetul echipei este în jur de un milion de euro pentru un sezon. Performanţa aceasta este pentru imaginea României şi pentru bucuria românilor care au nevoie din când în când de asemenea succese”, a declarat, pentru „ring”, edilul din Baia Mare. Fără prime în Liga Campionilor Şi pentru ca acest proiect să aibă continuitate la Baia Mare şi să nu se întâmple ca la Râmnicu Vâlcea, când echipa de handbal a fost abandonată de Oltchim, Consiliul Local şi-a asigurat majoritatea în asociaţia sportivă.
Curios sau nu, handbalistele băimărene nu sunt stimulate financiar pentru Liga Campionilor, dorinţa de afirmare fiind singura care le face să-şi dorească sucesul în cea mai prestigioasă competiţie europeană. „De jumătate de an, clubul se află într-o formă asociativă, unde Consiliul Local are o participaţie de 98% din acţiuni, asta pentru a avea continuitate în acest proiect. Fetele nu primesc nicio primă pentru această calificare, singura ar fi în cazul în care ar câştiga trofeul, dar despre asta nici nu trebuie vorbit, trebuie să fim realişti. Ele au primă pentru câştigarea campionatului şi a Cupei României”, ne-a informat Cătălin Cherecheş. Danezele nu au dat bir cu fugiţii Din spusele edilului, după victoria în faţa Viborgului, handbalistele noastre au sărbătorit, însă cumpătat.
Chiar dacă danezele au părăsit competiţia după această înfrângere, ele au venit la petrecere. „A fost o mică petrecere după meci, însă totul cumpătat. M-a surprins că fetele de la Viborg au onorat invitaţia noastră chiar dacă erau supărate. Au recunoscut superioritatea fetelor noastre şi au arătat că ştiu să piardă”, ne-a spus primarul din Baia Mare. „Anul acesta, fetele au avut o doză de nebunie şi au crezut în visul lor de a ajunge în sferturile Ligii Campionilor.” – Cătălin Cherecheş 3 milioane de euro era bugetul anual al Oltchimului în perioada de glorie. 10 ani au trecut de când Dinamo Volgograd, adversara HCM din sferturile Ligii Campionilor, a câştigat trofeul competiţiei.