Petre Roman a fost recent în platoul emisiunii ”40 de întrebări cu Denise Rifai”, unde a fost nevoit să răspundă mai multor întrebări directe și, de ce nu, incomode.
Ce a spus Petre Roman despre Zoia Ceaușescu
Petre Roman s-a căsătorit prima oară la vârsta de 27 de ani, cu o femeie cu 6 ani mai mare decât el, Mioaram divorțată și un copil. Însă după un mariaj de 34 de ani și un divorț răsunător, el s-a recăsătorit cu o femeie mai tânără cu 26 de ani, pe nume Silvia Chirfiriuc, cu care are un fiu.
”Sunt înainte de toate un profesor, un om de știință, care a ajuns în politică la o cotitură fundamentală a politicii țării noastre. Atlfel, mie nu mi-a placut politica. Sunt un om politic prin împrejurarea Revoluției”, a declarat Petre Roman. El a spus nu regretă faptul că s-a născut în România.
”Când te naști undeva, ești al acelui pământ. Cel mai mult de la tatăl meu am deprins această iubire a pământului în care te-ai născut”, a spus Petre Roman.
Petre Roman a vorbit și despre relația cu Mioara Roman, mama Oanei Roman, despre care spune că au fost împreună la bine și la greu.
”Am fost împreună și la bine și la rău. De la un moment în colo nu a mai fost așa, pur și simplu. Ea e o mare vorbitoare de limba arabă, o ziaristă excepțională. De la mine să auziți vreodată ceva nepotrivit sau negativ la adresa ei.. exclus”, a declarat fostul premier al României.
”O relație cu parfum de idilă”
A ajuns sau nu prim-ministru din întâmplare? Iată ce a răspuns.
”Am ajuns prim-ministru pe firul Revoluției. Altfel nu aș fi putut ajunge niciodată. Cei care se aflau acolo nu aveau legitimitatea Revoluției, nu s-au luptat în stradă. Știam ce e democrația când am fost doctorand 3 ani la Toulouse„, a mai completat acesta.
Petre Roman a cunoscut-o și pe fiica lui Nicolae Ceaușescu, Zoe. Au avut sau nu o relație cei doi?
”Am cunoscut-o pe Zoe în 1972. A fost o relație cu parfum de idilă. Când am cunoscut-o pe Zoe eram deja de un an și jumătate la Toulouse. Era o fată foarte bine educată, frumoasă, în niciun caz nu îți dădea impresia că este fata lui este. Da, am curtat-o. Însă lucrurile s-au stopat pentru că s-a declarat împotriva acestei legături mama ei, Elena Ceaușescu”, a conchis Petre Roman, tatăl Oanei Roman.