back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
luni, decembrie 23, 2024

Pesticidele, FACTOR de RISC pentru dezvoltarea autismului

Distribuiți

Femeile însărcinate care locuiesc în apropierea fermelor unde sunt utilizate pesticide prezintă un risc cu 66% mai mare de a naşte un copil autist, au descoperit cercetătorii de la Universitatea Davis din California, SUA.

În studiul cercetătorilor americani, publicat luni în revista Environmental Health Perspectives, este examinată legătura dintre faptul de a locui în apropierea unei zone în care se utilizează pesticide şi cazurile de copii autişti, dar nu este stabilită o relaţie cauză-efect între aceste două fenomene.

Autismul este o boală ce afectează dezvoltarea copiilor, a cărei incidenţă a crescut considerabil în ultimele decenii, în Statele Unite afectând un copil din 68 în 2010, faţă de un copil din 150 în 2000.

Cercetătorii au comparat datele referitoare la utilizarea pesticidelor în California cu adresele a 1.000 de persoane care au participat la un studiu despre familiile cu copii autişti. „Am urmărit unde trăiau participantele noastre la studiu în timpul sarcinii şi în momentul naşterii”, a explicat Irva Hertz-Picciotto, unul dintre autorii studiului şi vicepreşedinte al Departamentului de ştiinţe şi sănătate publică la Universitatea Davis din California. Legile din California impun precizarea tipurilor de pesticide utilizate, precum şi locul, momentul şi cantităţile acestora.

„Am constatat că mai multe tipuri de pesticide au fost utilizate mai frecvent în apropierea locuinţelor în care copiii au dezvoltat autism sau au avut întârzieri” în dezvoltare. Aproximativ o treime dintre participanţii la studiu trăiau într-un perimetru cuprins între 1,25 şi 1,75 kilometri de locul în care au fost utilizate pesticidele.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că riscul de autism era cu atât mai crescut cu cât contactul cu pesticidele avea loc în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină, aceştia precizând că aceste substanţe chimice afectează mai ales creierul fătului.

„Acest studiu validează rezultatele unei cercetări anterioare, care a constatat o legătură între naşterea copiilor autişti şi expunerea la produse chimice agricole în timpul sarcinii”, a precizat Janie Shelton, principala autoare a studiului.

„Chiar dacă trebuie să stabilim încă dacă anumite subgrupuri sunt mai sensibile la expunerea la pesticide decât altele, mesajul este foarte clar: femeile însărcinate trebuie să evite orice contact cu produsele chimice din agricultură”, a avertizat Janie Shelton.


– https://ziarulring.ro/stiri/sanatate/239421/2014/Pesticidele-FACTOR-de-RISC-pentru-dezvoltarea-autismului

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole