Protestul extrem al lui Andrei Ursu mişcă lucrurile! După ce, miercuri, premierul Ponta a declarat că vrea “măsuri legale în cazul «Ursu»“, ieri, Parchetul Înaltei Curţi a comunicat că prim-adjunctul procurorului general (Bogdan-Dimitrie Licu) şi şeful Secţiei Parchetelor Militare (generalul Ion Vasilache) l-au primit pe fiul disidentului Gheorghe Ursu, i-au pus la dispoziţie, în vederea consultării, toate documentele solicitate şi l-au asigurat că, la dosarul cauzei, vor fi depuse şi documentele rătăcite în alte două dosare, deja soluţionate în instanţă.
La două zile după ce fiul disidentului Ursu, torturat şi ucis, în noiembrie 1985, în beciurile Miliţiei şi Securităţii, a ţinut o conferinţă de presă în care a anunţat intrarea în greva foamei şi, totodată, a lansat un ”Apel” (disperat) către premierul Ponta, către ministrul Justiţiei Cazanciuc şi către procurorul general Niţu, procuratura a dat un prim semn de… transparenţă.
”Conducerea Ministrului Public, reprezentată de domnul Bogdan-Dimitrie LICU – prim-adjunct al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a avut marţi, 22 octombrie 2014, o întrevedere cu fiul dizidentului Gheorghe Ursu care, într-o conferinţă de presă susţinută în ziua de 21 octombrie 2014, a anunţat că va intra în greva foamei, protestând astfel împotriva autorităţilor care de 24 de ani tergiversează soluţionarea dosarului tatălui său”, a anunţat, ieri, Parchetul general, printr-un comunicat de presă.
I-au pus la dispoziţie toate documentele solicitate
În timpul audienţei, Andrei Ursu ”a expus nemulţumirile sale cu privire la tergiversarea soluţionării de către Secţia parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a cauzei având ca obiect moartea tatălui său şi, în acelaşi timp, a solicitat consultarea tuturor dosarelor aflate în arhiva Secţiei parchetelor militare care au legătură cu această cauză”, mai arată procurorii. Mai mult, pentru că, oricâtă amabilitate ar fi arătat mai-marii Parchetului Înaltei Curţi, ”cheie” rezolvării nemuţumirilor fiului disidentului ucis era tot la şeful Procuraturii militare, a fost invitat la discuţia cu Andrei Ursu şi generalul Vasilache. ”Ca urmare a celor expuse de domnul Andrei Ursu, la întâlnire a fost solicitat să participe şi domnul general maior magistrat Ion VASILACHE – procuror militar şef al Secţiei parchetelor militare care, ulterior, împreună cu procurorul de caz, i-au pus la dispoziţie, în vederea consultării, toate documentele solicitate”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Ce a cerut Andrei Ursu şi ce promit procurorii
Evident că în comunicatul de presă nu se spune despre modul cum generalul Vasilache a insistat pe lângă Andrei Ursu să renunţe la greva foamei. Ni s-a comunicat doar că fiului disidentului i se vor satisface şi alte doleanţe cu privire la completarea dosarului torţionarilor-securişti cu documnete ”rătăcite” în dosarele dorţionarilor-miliţieni. ”După consultarea dosarelor, domnul Andrei Ursu a solicitat ca la soluţionarea plângerii sale să fie avute în vedere şi alte documente despre care a afirmat că s-ar găsi în alte două dosare soluţionate de Secţia parchetelor militare în decursul timpului, respectiv dosarele în care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului civil Clită Marian, inculpat colonel în rezervă Tudor Stănică şi colonel în rezervă Creangă Mihail. Faţă de noile solicitări ale domnului Andrei Ursu, s-a convenit ca, în perioada imediat următoare, acesta să fie invitat din nou, în vederea consultării şi a documentelor ce urmează a fi depuse la dosarul cauzei”, se spune în încheierea comunicatului parchetului. Dacă se vor ţine sau nu de cuvânt procurorii, vom afla în zilele următoare (şi vă vom ţine la curent). Un lucru însă este sigur: Andrei Ursu spune că nu va ieşi din greva foamei până când dosarul privindu-i pe torţionarii din fosta Securitate nu va fi repus pe rol. Iar Andrei Ursu, care vine special din SUA pentru a face lumină (şi dreptate) cu privire la emblematica şi încă misterioasa moarte a tatălui său, a arătat, în ultimii 25 de ani, că… NU SE JOACĂ!
„Domnule Prim Ministru, va reamintim ca e vorba de dosarul asasinarii disidentului Gheorghe Ursu, cel care a fost ucis pentru ca in timpul dictaturii ceausiste a crezut si a luptat pentru idealul democratiei si libertatii.(…) Musamalizarea acestui dosar de catre un procuror militar sef, sub acoperirea conducerii Parchetului General si a Ministerului Justitiei, aduce atingere imaginii guvernului dumneavoastra si imaginii Romaniei pe plan international. (…) Va sta in putere sa reparati o grava nedreptate, cerand Ministrului Justitiei si Procurorului General sa dispuna gasirea si solutionarea dosarului disjuns in 2003 de procurorul Dan Voinea, din Sectia Parchetelor Militare (SPM), privindu-l pe principalul vinovat de uciderea lui Gheorghe Ursu, tortionarul PIRVULESCU”, APELUL FAMILIEI URSU (adresat premierului Ponta)
”Vreau să dau asigurări că am cerut Ministerului Justiţiei toate măsurile legale care se impun în ceea ce priveşte găsirea unei soluţii în dosarul dizidentului comunist Gheorghe Ursu. Nu putem influenţa activitatea şi deciziile Consiliului Superior al Magistraturii, pentru că ar fi o ingerinţă nepermisă de lege, dar, la nivel personal, îmi doresc ca adevărul să iasă la lumina în acest caz”, VICTOR PONTA, premierul României