Dacă există un fruct care întruchipează prospețimea, acela este pepenele verde. Cu rădăcini ancestrale în Africa de Nord, care datează din urmă cu 5.000 de ani, pepenele verde a fost cândva folosit drept sursă naturală de hidratare. Să-i aflăm povestea.
Miezul pepenelui este alcătuit din 92% apă, iar fructul în întregul lui este protejat de o margine groasă, protectoare – coaja. Inițial, miezul pepenelui era galben și amar, nu roșu și dulce, cum este astăzi. Fermierii l-au cultivat însă până l-au perfecționat, combinând genele pentru culoare și gustul dulce, în timp ce pepenele a fost purtat din Africa peste Mediterana, spre India și China. Dar să facem loc și explicațiilor Dr. William W. Li, autorul cercetării „Mănâncă și învinge dieta” (Editura Lifestyle, 2024): „Miezul roșu al pepenelui (denumit pulpă) conține licopen, același compus bioactiv care dă culoare roșiilor. Licopenul este o fabrică antiadipoasă”.
Aminoacizii citrulină și arginină
Adică? „Licopenul determină transformarea grăsimii albe în grăsime brună și declanșează termogeneza pentru accelerarea metabolismului. Licopenul este și antiangiogen și poate înfometa grăsimea și tumorile. De asemenea, protejează ADN-ul de distrugerile create de radiațiile ultraviolete. În plus, pepenele este plin cu vitamina C și vitamina A, ambele cu proprietăți antiinflamatoare și benefice pentru circulație. Atât miezul, cât și coaja conțin aminoacizii citrulină și arginină, care ajută corpul să producă oxid nitric. Oxidul nitric (NO) este un semnal chimic al cărui rol este să dilate vasele sanguine și să scadă presiunea arterială”.
