A cunoscut-o bine pe Mădălina când a reprezentat-o în procesul de divorţ de compozitorul Şerban Georgescu şi e convinsă că artista a decis să-şi ia viaţa. Mai mult, avocata Paula Iacob susţine, într-un interviu pentru „ring”, că şi Petru Mircea, şi părinţii artistei greşesc întreţinând un scandal din care ambele părţi au doar de pierdut.
Ce părere aveţi despre faptul că fiul Mădălinei Manole e ţinut departe de bunicii materni? E inadmisibil ce face soţul, avocatul ar fi trebuit să-l înveţe că nu e normal, nu e drept, nu e legal, nu e nimic bun în această atitudine a sa. De ce să nu-i laşi pe bunici să-şi vadă nepotul?! Indiferent câtă ură e între ei, copilul acela trebuie să ştie că a avut o mamă şi că mama aceea are nişte părinţi. E o sărăcire a sufletului copilului pe care un tată care îl iubeşte nu avea dreptul să o facă.
E absolut normală păstrarea acestei legături. Fiecare îşi aminteşte o poveste spusă de bunica. Ce va reţine copilul despre bunica lui? Nimic! Despre mamă? Nimic! Îl sfătuiesc pe avocatul lui să încerce să-l determine să meargă pe o altă idee. Va fi bine pentru toţi. Puterea divină plăteşte fiecăruia dintre noi ce facem rău şi bine.
„La divorţ aproape că îmi venea s-o bat „
Cum comentaţi atitudinea familiei Manole?
Nu sunt de acord nici cu susţinerea părinţilor ei că a fost otrăvită… Nu, Mădălina era foarte sensibilă, mult prea sensibilă. Am cunoscut-o când a divorţat de primul soţ. A fost de-o bunătate şi de-o sensibilitate în divorţul acela că aproape îmi venea s-o bat când am văzut cât vrea să-i lase şi cât i-a şi lăsat soţului, în ideea că el e mai ataşat de obiecte decât e ea.
„Lăsaţi, că eu poate voi câştiga mai mult!…”
Era un om bun, dar prea sensibil. I-am şi spus că, dacă aş avea multe cliente cu blândeţea ei, aş fi chiar nefericită că n-aş mai putea să lovesc în niciun bărbat în divorţuri.
„Probabil că ceva profesional s-a legat prost şi…”
Cum vă explicaţi moartea Mădălinei?
Au venit ani când nu mai era atât de curtată şi de admirată şi, efectiv, s-a sinucis fiindcă n-a suportat ideea că are deja o anumită vârstă. A avut şi nişte nemulţumiri… Ştiu că era temătoare pe plan profesional, i se părea că nu mai e suficient de la modă, mi-a spus asta de când a divorţat. Plus că se temea că nu va mai găsi un bărbat cu care să-şi refacă viaţa. Când am reîntâlnit-o, era însărcinată şi foarte fericită. Atunci era un moment bun, dar probabil că ceva profesional s-a legat prost şi a avut acel moment de sensibilitate… Poate şi vreo neînţelegere în casă. A uitat şi de copil… Atunci uiţi tot, n-ai decât ideea fixă că trebuie să dispari, că n-ai altă cale de a curma suferinţa.
„Elodia era obsedată de copilul ei”
Credeţi în nevinovăţia lui Cristian Cioacă?
În cazul „Cioacă” sunt influenţată de faptul că am cunoscut-o pe cea care, din păcate, e moartă (Elodia – n.r.). Am adus şi eu un copil pe lume… Orice avere mi s-ar fi dat, când am avut de ales între copilul meu şi realizarea mea profesională sau materială, n-am stat nicio clipă pe gânduri. Copilul e mai înainte de orice, iar pe această soţie a lui Cioacă o evitam când mergeam la procese la Braşov, pentru că eu o întrebam de o judecătoare, de un dosar, iar ea îmi spunea două vorbe şi pac, ajungea la copilul ei: ce-a mai spus, pe ce jucărie a mai pus mâna şi cum s-a jucat… Adică era o mamă obsedată de copilul ei. De obicei, femeile care mai au câte o încurcătură şi alte probleme îşi adoră copiii. Şi cred că era cazul ei. N-o mai interesa viaţa asta mai uşuratică, să zicem. Nu spun că l-a adorat pe Cioacă. Nu spun că nu l-a înşelat, sunt sigură că a făcut-o… Dar copilul îl adora şi nu putea sta departe atât timp. Dacă pe părinţi să zicem că i-a uitat, deşi nu-i omeneşte să-ţi uiţi părinţii, ruperea aceasta atât de brutală şi de copil, şi de părinţi nu e firească. Un bărbat se desparte mai uşor de părinţi, dar de copil cred că nici el nu s-ar fi despărţit uşor.
Există erori în cazul „Elodia”?
La Cioacă nu e nicio greşeală decât că, probabil, cred că e o lovitură cauzatoare de moarte, nu cred că a vrut s-o omoare. Pus însă în faţa faptului, mintea lui de poliţist a funcţionat şi atunci s-a ajuns aici.
„Dan Voiculescu poate ieşi din închisoare…”
Ce credeţi despre condamnarea lui Dan Voiculescu?
Domnul Voiculescu e un om inteligent. Deşi nu-i cunosc caracterul, cred că inteligenţa l-ar fi împiedicat să facă erorile pe care le-a reţinut acuzarea ca fiind fapte săvârşite de el. E prea mare greşeala ca să fie făcută de un om inteligent! De aceea am micile mele îndoieli.
„Era nevoie de o minte mult mai deschisă”
Credeţi că Dan Voiculescu ar fi trebuit să-şi schimbe avocaţii?
Ar fi trebuit să fie apărat şi de cineva mai profesionist şi mai puţin om de text de lege. Avocatul său e atât: textul de lege, cartea şi punct, instanţa. Aici era nevoie de o minte mult mai deschisă şi spre ceea ce înseamnă viaţa însăşi şi nu numai „viaţa” textului de lege. În procesul „Voiculescu”, din câte am văzut, a tronat doar textul şi punct. Trebuia ca argumentele legate de viaţa şi de activitatea personală a domnului Voiculescu să fie mai bine prezentate instanţelor care l-au judecat în final. Poate fi reală acuzarea, dar, la fel de bine, poate fi o greşeală.
În acest moment, mai e posibilă eliberarea lui Dan Voiculescu?
Ar putea ieşi din închisoare dacă o minte iute şi curajoasă de avocat foarte bun, specialist în penal, ar putea gândi ceva. De exemplu, un avocat de calitatea lui Marian Nazat, fost procuror – contează şi asta! –, ar putea să funcţioneze bine într-un asemenea caz. Şi mai sunt şi alţii, tineri foarte buni…
„Când sunt într-un moment greu, vorbesc cu tatăl meu şi-i spun: «Tată, ajută-mă, m-ai ajutat întotdeauna! Fii lângă mine, dă-mi gândul cel bun!». Şi întotdeauna m-a ajutat. Am convingerea că cei plecaţi dintre noi ne pot ajuta.” – PAULA IACOB
„M-a durut teribil moartea Mădălinei Manole, fiindcă mi-a plăcut ca om, era frumoasă, dulce, bună, blândă.” – PAULA IACOB
