Pantofii cu toc nu au fost întotdeauna un simbol al eleganţei şi senzualităţii. Au existat vremuri când încălţările au fost folosite pentru a marca diferenţele dintre clasele sociale sau pentru a feri picioarele nobililor de murdăriile și mizeria de pe ulițele orașelor. Găsiţi mai jos şapte dintre cele mai interesante întrebuinţări ale acestora.
1. În Egiptul Antic, pantofii cu toc erau purtaţi de măcelari. Explicația era spimplă – pentru a nu se murdări de sânge.
2. După secolul XV, în Persia, pantofii cu toc erau adesea încălţaţi de soldaţi, pentru a le oferi echilibru în timpul călăriei, susţine Elizabeth Semmelhack, curator al Muzeului Pantofilor Bata din Toronto. Arta de a călări era esențială pentru îmbunătățirea stilului de luptă în Persia. ”Când soldatul se ridica în picioare pe scară, tocul îl ajuta să își mențină postura astfel încât să poată să tragă cu arcul mai eficient”, spune Semmelhack.
3. Într-o altă perioadă, pantofii cu toc arătau diferenţele dintre clasele sociale. Sclavii mergeau desculţi sau cu sandale confecţionate din frunze de palmieri, cetăţenii de condiţie medie aveau încălţămninte din papirus împletit, iar nobilii aveau pantofi cu botul ascuţit, vopsiţi în roşu sau galben.
4. În Roma Antică, singurele femei care purtau partofi cu toc erau prostituatele.
5. Prima femeie care a încălţat pantofi cu toc ca simbol al eleganţei a fost Ecaterina de Medici, la nunta sa cu Henric de Valois, viitorul rege al Franţei, în 1533.
6. În secolul al XVIII-lea, încălţămintea a fost adoptată de regele Franţei, Ludovic al XIV-lea, pentru că era mic de statură, explică tot curatorul Elizabeth Semmelhack. Acesta a impus ca talpa acestora să fie roşie doar la perechile care îi aparţineau.
7. În Iluminism, bărbaţii au început să renunţe la pantofii sofisticaţi în favoarea unora mai practici. Fenomenul a purtat numele de „Marea Renunţare Masculină”.
