Multiplul campion paralimpic Oscar Pistorius, acuzat de uciderea iubitei sale, contestă condiţiile eliberării pe cauţiune şi vrea să facă apel, în special pentru a putea călători în străinătate, a anunţat, vineri, canalul eNCA, citat de AFP.
Contactat de AFP, Kenny Oldwage, unul dintre avocaţii sportivului, nu a dorit să facă niciun comentariu pe această temă.
Canalul eNCA susţine că Pistorius vrea să revină la locuinţa lui din Pretoria, locul crimei, şi nu vrea să fie supus unor teste de alcoolemie şi droguri, aşa cum a impus judecătorul la 22 februarie.
Oscar Pistorius a fost inculpat pentru uciderea cu premeditare a prietenei sale, după ce a împuşcat-o mortal pe aceasta, în noaptea de 13 spre 14 februarie. Reeva Steenkamp, în vârstă de 30 de ani, era fotomodel sud-african şi prezentatoare TV, care a apărut pe coperta revistei FHM şi a fost imaginea cosmeticelor Avon în Africa de Sud.
El a fost eliberat pe cauţiune, la Pretoria, urmând să compară din nou în faţa tribunalului la 4 iunie. Pistorius a trebuit să predea autorităţilor armele sale şi paşaportul, să se prezinte la comisariatul din Brooklyn (Pretoria) de două ori pe săptămână – luni şi vineri – şi să nu mai consume alcool.
Alte articole