Smiley este unul dintre cei mai iubiți și apreciați artiști, însă puțini sunt cei care știu despre unul dintre obiceiurile acestuia. Interpretul a dezvăluit pentru revista VIVA!, unde merge să se relaxeze.
„Când am mai mult timp liber la dispoziție, plec în vacanțe. Altfel, stau acasă, mă relaxez, mă mai uit la un film, mai beau un șpriț cu prietenii, mai facem un grătar…”, a declarat Smiley pentru VIVA!.
Din când în când, Smiley merge la muntele Athos. „Nu e o tradiție, pur și simplu mai merg din când în când. Cu prietenii, cu familia. Dar stabilesc asta în funcție de cum am timp, nu e ceva ce îmi impun să fac anual. Dacă reușesc, bine, dacă nu, amânăm pentru anul viitor.
Am fost crescut în tradiția ortodoxă și o păstrez, sunt credincios de felul meu. Nu sunt vreun habotnic, dar cred în Dumnezeu, îmi păstrez tradițiile românești”, a declarat Smiley despre plecările sale la muntele Athos, de care foarte puțini știu.