Mihail Kogălniceanu (6 septembrie 1817, Iași – 1 iulie 1891, Paris) a fost un mare și rar om de stat (nu de partid!), întemeietorul României moderne și al culturii naționale autohtone, artizanul emancipării și independenței, fondator de partid liberal, apoi disident.
„În Spiritul critic în cultura românească (1909), G. Ibrăileanu punea un diagnostic valabil, în datele lui esențiale, și azi: «…dacă spiritul novator ar fi mers alăturea cu spiritul critic, ca în vremea, ca în persoana lui Kogălniceanu – spiritul novator îmbărbătând spiritul critic, timid prin firea sa, spiritul critic moderând spiritul novator, temerar prin firea sa – suntem siguri că țara noastră ar avea astăzi alt aspect». Dar s-a întâmplat altfel. Se vede că așa a fost să fie…”, comenta istoricul literar Paul Cernat în siajul unui crochiu închinat conului Mihalache.
Președinte al Academiei
Dar să risipim tainele care învăluie, mai ales astăzi, acest personaj memorabil al României. Om de stat, diplomat, scriitor, jurnalist, memorialist, bucătar și amant faimos, Mihail Kogălniceanu s-a numărat printre membrii fondatori ai Societății Literare Române (1866), devenită, în 1867, Societatea Academică Română, al cărei președinte a fost între 1887 și 1890. Colaborator apropiat al domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cei doi revoluționari au întocmit un amplu plan de reforme care vor pune bazele constituirii statului român modern. Președinte al Consiliului de Miniștri, titular la Ministerul de Interne și Ministerul de Externe, Mihail Kogălniceanu a fost (și) unul dintre cei mai importanți demnitari ai generației sale.
Citește articolul integral aici.
