Europarlamentarul PNL Norica Nicolai a aderat, în 8 iulie, la Grupul ALDE din Parlamentul European. Ea a sfidat aderarea PNL la PPE.
„Nu ştiu ce a deranjat, este opţiunea mea şi este o opţiune corectă. Eu nu îmi dau demisia din PNL şi rămân în continuare membru”, a declarat Norica Nicolai. În ciuda poziției ferme a Noricăi Nicolai de a rămâne în ALDE, după cinci ani în care a lucrat în Subcomisia pentru Securitate şi Apărare, în Comisia pentru Afaceri Externe sau pentru Drepturile femeii şi egalitatea de gen, Norica Nicolai s-a trezit acum că a fost repartizată, în PPE, la Comisia de pescuit.
NORICA NICOLAI, OFICIAL ÎN ALDE
„Deocamdată, în ALDE, sunt pe comisia pe care am avut-o la Partidul Popular European şi pe care nu am cerut-o. Este vorba de Comisia de pescuit. Luni voi clarifica situaţia şi voi avea şi alte comisii. Nu mă deranjează Comisia de pescuit şi nu am cerut această comisie, ci am cerut să lucrez în continuare pe comisiile pe care le-am avut. Aşa a crezut de cuviinţă delegaţia română, să merg la Comisia de pescuit”, a mărturisit europarlamentarul Norica Nicolai, pentru ziarulring.ro.