back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
duminică, decembrie 22, 2024

Noi AMĂNUNTE despre DRAMA lui Gabriel Cotabiţă: „Are leziuni cerebrale extinse…”

Distribuiți

Internat de vineri la Spitalul Floreasca după ce a fost găsit în stop cardio-respirator în sala de fitness a unui hotel, cântăreţul Gabriel Cotabiţă se află în stare critică. Artistul este în comă, pe ventilaţie mecanică şi are leziuni cerebrale extinse.

Medicii de la Floreasca au făcut, ieri, prima declarație de presă cu privire la starea artistului. Au menţionat că acesta „este în stare gravă, dar stabilă”, iar investigaţiile medicale au identificat „drept cauza cea mai probabilă a stopului cardio-respirator o tulburare severă de ritm cardiac (produsă în contextul unor afecţiuni cardio-vasculare preexistente), fiind excluse infarctul miocardic acut, embolia pulmonară şi accidentul vascular cerebral”.

Inima i-a luat-o razna „Vineri, pacientul avea fibrilaţie atrială şi, probabil, embolie cerebrală cu leziuni cerebrale extinse”, au precizat, pentru „ring”, surse medicale. Fibrilaţia atrială este o aritmie frecventă ce apare, mai des, în jurul vârstei de 60 de ani. În mod normal, bătăile inimii sunt ritmice. În fibrilaţia atrială, semnale electrice anormale determină camerele superioare ale inimii, numite atrii, să tremure, sau să fibrileze.

O inimă aflată în fibrilaţie nu poate pompa tot atât de mult sânge ca una normală. AVC, prima complicaţie Fibrilația atrială crește riscul pentru accidentul vascular cerebral (AVC). Inima în fibrilaţie face ca sângele să se acumuleze la nivelul atriilor. Această acumulare poate duce frecvent la formarea de cheaguri în atrii. Dacă inima pompează un cheag în circulaţie, acesta poate ajunge la nivelul creierului. El poate împiedica sângele să ajungă la creier, determinând producerea unui accident vascular cerebral.

Prietenii spun că nu mai are nicio şansă Familia și prietenii apropiați ai lui Gabriel Cotabiță au aflat, ieri după-amiază, de la medici că artistul nu mai are activitate cerebrală, iar funcțiile lui vitale sunt menținute artificial, a dezvăluit, pentru „ring”, Adrian Enache. „Noi ne rugăm pentru Gabi, doar că, din păcate, nu mai avem de ce… Am vorbit cu Mihai Pocorschi (colegul lui Cotabiță în trupa VH2 – n.r.), iar medicii au spus că lui Gabi nu-i mai funcționează creierul și că a intrat în moarte cerebrală. Din păcate, nu se mai poate face nimic acum”, ne-a mărturisit, cu tristețe, Adrian Enache.

Contactat de „ring”, Mihai Pocorschi a confirmat informația că Gabriel Cotabiță nu are deloc „activitate cerebrală”, precizând că respectă dorința familiei de a nu oferi informații despre starea artistului. „Nu există activitate cerebrală, din câte știu eu. De ce să spunem că e mort sau că nu e mort?! Toată lumea are speranță. Vom vedea ce se întâmplă. Nu ascunde nimeni informațiile, cert e că nu și-a revenit”, a declarat, pentru „ring”, Mihai Pocorschi.

A slăbit cu cea mai periculoasă dietă Este ştiut faptul că Gabriel Cotabiţă a slăbit foarte mult în ultimii ani, măsură pe care a luat-o la recomandarea medicilor. Din păcate, dieta la care a apelat el – una bazată aproape exclusiv pe consumul de proteine – este posibil să-i fi făcut mai mult rău decât bine.

„Gabriel Cotabiţă era un vechi «client» al curelor de slăbire, fiind şi în momentul accidentului implicat într-o dietă care promite mult pe termen scurt. În ciuda popularităţii, dieta este extrem de nocivă tocmai pentru că restrânge nefiresc aportul de glucide. Prin excesul proteic, aceasta este, în mod special, dăunătoare celor care au trecut de o anumită vârstă, au probleme cardiace şi încearcă să facă şi mişcare. Inima se hrăneşte cel mai bine cu glucide şi restricţia glucidică nu trebuie încercată în astfel de cazuri”, explică dr. Corina Aurelia Zugravu, medic nutriţionist. 59 de ani a împlinit, pe 1 noiembrie, Gabriel Cotabiţă. 4 zile au trecut de când starea lui Gabriel Cotabiţă se menţine critică şi este ţinut în viaţă de aparate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole