back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
duminică, decembrie 22, 2024

Nitama, felina care conduce o gară din Japonia

Distribuiți

Odată cu procesul tehnologic, funcţia de şef de gară a fost, încet-încet, desfiinţată în majoritatea ţărilor europene. În Japonia însă, acest post există în continuare. Mai mult, este oferit pisicilor! Zilele trecute, la gara Kishi a avut loc un eveniment ce a atras o mulţime de curioşi. Mai exact, a fost numit în funcţie noul şef de gară. Este vorba de Nitama, o pisică în vârstă de cinci ani care a fost selectată pentru acest post în urma unei analize atente a CV-ului, în cursă fiind înscrise mai multe feline. Potrivit angajatorilor, noul şef de gară trebuie să îndeplinească nişte criterii stricte: trebuie să fie relaxat în preajma oamenilor şi să accepte să poarte pălărie. Faţă de ceilalţi candidaţi, Nitama a avut avantajul că a urmat şcoala de şefi de gară pentru pisici şi că profesorul ei de acolo a fost ultimul şef de gară din Kishi. De altfel, Nitama a fost norocoasă toată viaţa ei. Abandonată sub un vagon pe vremea când era doar un pui, a fost adoptată de Wakayama Electric Railway, compania care operează în gara respectivă. 50 de zile de doliu pentru precedentul şef Nitama a fost aleasă pentru funcţia respectivă după moartea precedentului şef de gară, o pisică pe nume Tama. Reprezentanţii Wakayama Electric Railway au aşteptat 50 de zile, perioada de doliu obişnuită în Japonia, până să facă noua numire. Regretata pisică a reuşit, în primul an de la numirea în funcţie, să atragă un număr impresionant de turişti. Astfel, în doar 12 luni, Tama a generat venituri suplimentare de aproape opt milioane de euro, linia având o creştere cu 17% a numărului de pasageri. „Inima omului e largă, de ce unii şi-o poartă strâmtă şi plină de ură?”, MARIN PREDA

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole