Cu ani în urmă, în cadrul unui interviu acordat postului italian RAI, regretatul Papa Francisc a fost întrebat pe care fotbalist îl consideră cel mai bun din lume, iar răspunsul său i-a surprins pe mulți.
Papa Francisc a încetat din viață luni dimineață, în a doua zi de Paști, la 88 de ani. Lumea sportului rămâne însă cu dragostea sa pentru fotbal și în special pentru San Lorenzo, „clubul familiei noastre”, cum obișnuia să spună.
Papa Francisc: „Pentru mine, dintre aceștia trei, cel mai bun este Pelé”
Suveranul Pontif a surprins însă pe toată lumea cu mai mulți ani în urmă, când a fost rugat să-l desemneze pe cel mai bun fotbalist din lume, dintre conaționalii săi argentinieni Lionel Messi și Diego Armando Maradona.
„Maradona sau Messi? Aș adăuga un al treilea, Pelé. Ei sunt cei trei pe care i-am urmărit. Maradona a fost grozav, dar ca om a eșuat. Messi este foarte cumsecade, un domn. Dar pentru mine, dintre aceștia trei, cel mai bun este Pelé”, a spus el într-un interviu acordat postului italian de televiziune RAI.
Pentru Papa Francisc, Diego Maradona a fost un poet. Pe Lionel Messi nici nu l-a văzut jucând
Papa Francisc l-a întâlnit pe Diego Armando Maradona în timpul „Meciului pentru Pace”, din 2014: „Pe teren, era un poet, un mare campion care a adus bucurie milioanelor de oameni, atât în Argentina, cât și la Napoli.
Era, de asemenea, un om foarte fragil. Când am aflat de moartea lui, m-am rugat pentru el și am trimis familiei câteva cuvinte personale de consolare”.
Dacă pe Maradona l-a mai întâlnit de-a lungul timpului, pe Leo Messi nici măcar nu l-ar fi văzut vreodată jucând – susține Gazzetta dello Sport. Motivul? Jorge Mario Bergoglio, pe numele său, nu s-a mai uitat la televizior în ultimii 35 de ani!
Despre triumful Argentinei la Mondialul 1986, în finala cu Germania, a aflat abia a doua zi, la ora de…germană!
Papa Francisc va rămâne în memorie și cu „o amintire personală legată de Campionatul Mondial din 1986, pe care Argentina l-a câștigat datorită lui Maradona. Eram la Frankfurt, într-o perioadă dificilă pentru mine – învățam limba și adunam materiale pentru teza mea. Nu am putut urmări finala Cupei Mondiale și abia a doua zi am aflat despre victoria Argentinei asupra Germaniei”.
Cum a aflat despre victoria magică? „Un băiat japonez a scris «Viva l’Argentina» pe tablă, în timpul orei de germană. Îmi amintesc perfect acel moment – pentru mine, a fost o victorie a singurătății, fiindcă nu aveam cu cine să împărtășesc bucuria acelei reușite sportive”, dezvăluia Suveranul Pontif.