Un interviu cu arhitecta Anca Petrescu este, pe lângă provocarea oferită de dialogul cu o personalitate publică, ocazia perfectă pentru aflarea unor adevăruri nespuse, adevăruri care ţin nu atât de modelarea forţată a Bucureştiului în epoca Ceauşescu, cât de distrugerea unor destine. Plecată înainte, poate, de a spune adevărul complet, cea care a desăvârşit o lucrare considerată de mulţi o monstruozitate arhitectonică a avut curajul totuşi să atingă unele subiecte sensibile, aşa cum au fost poveştile din jurul dispariţiei bisericii Sfânta Vineri sau a Spitalului Brâncovenesc
Doamna Petrescu, povestiţi-ne care au fost împrejurările în care aţi reuşit să obţineţi un proiect atât de important cum era la acea vreme Casa Poporului. În primul rând răspunsul meu este că a fost un concurs oficial. În presa din 1977 s-a dat anunţul pentru organizarea unui concurs la nivel naţional. A fost anunţul dat şi în România Liberă, care era unul din ziarele foarte cunoscute ale vremii, şi în Scânteia. Pe urmă, la Uniunea Arhitecţilor a fost concurs anunţat şi organizat chiar de uniune. A fost totul organizat public, aşa cum eu nu am mai văzut după 1989. Eu nu-mi amintesc de vreun concurs care să fi fost anunţat cu atâta tam-tam şi cu asemenea solicitări foarte, foarte mari. Toate institutele mari din ţară aveau anunţurile puse pe pereţi, deci a fost o solicitare ca cât mai multe colective de arhitecţi şi institute şi individual arhitecţii şi asistenţi şi profesori să participe la acest concurs. Eu pe atunci eram foarte tânără, iar acest concurs nu l-am putut susţine din punctul de vedere al instituţiei, aşa că m-am angajat în acest concurs individual. M-am înscris din primul moment, pentru că mă interesa foarte mult, având ca subiect de diplomă un ansamblu de conferinţe, hoteluri şi un centru de informatică-bibliotecă pe Dealul Arsenalului. Deci asta a fost lucrarea mea de diplomă. Începusem studiul din anul cinci, profesorul meu de diplomă a fost Octav Doicescu. Printre participanţi la concurs a fost şi academicianul Octav Doicescu. Eu am vrut să particip alături de el, în colectivul lui, însă el a fost cel care m-a îndemnat ca să particip individual şi să-mi creez un colectiv propriu.
Deci aţi pornit cumva la acest drum pe cont propriu. Ce însemns, totşi, această noţiune de individual?
Individual însemna individual. Face cineva un proiect şi are nişte ajutoare ca să-l poată realiza fizic. Cel care face concepţia este cel care are ideile şi cel care materializează lucrarea. Concursul a fost anunţat în aprilie 1977, ca urmare a dezastrului cu cutremurul. Atunci Ceauşescu a căutat o locaţie pentru a dezvolta un program foarte mare de noi investiţii. S-a preluat o idee a lui Carol al II-lea din 1935, care a avut aceeaşi idee şi interesant este că în acel proiect era prevăzută construirea Camerei Deputaţilor aici pe Dealul Arsenalului. Acest proiect fusese conceput de cei mai mari arhitecţi ai vremii, el chiar a fost aprobat şi în ziarele vremii, iar în 1938, s-a anunţat începerea demolărilor în vederea deschiderii acestui ax.
A venit războiul, lucrurile au rămas pe hârtie, şi probabil că în momentul în care Ceauşescdupă cutremur, căuta o locaţie, Uniunea Arhitecţilor sau preşedintele uniunii sau profesorii care au fost consultaţi – pentru că au fost consultaţi ca să găsească o locaţie – probabil că i-au propus această locaţie şi deschiderea asta a axului est-vest. De ce spun asta?
A fost un lucru foarte bine primit de Uniunea Arhitecţilor pentru că erau toţi foarte interesaţi de un asemenea program. Bucureştiul era zdrobit la vremea aceea. Eu nu eram acolo, pentru că nu aveam ce să caut acolo, eu eram în anul doi de stagiu atunci, deci eram foarte tânără şi nu intram în discuţie.
A fost un lucru foarte bine primit de Uniunea Arhitecţilor pentru că erau toţi foarte interesaţi de un asemenea program. Bucureştiul era zdrobit la vremea aceea. Eu nu eram acolo, pentru că nu aveam ce să caut acolo, eu eram în anul doi de stagiu atunci, deci eram foarte tânără şi nu intram în discuţie.
Probabil că în aceste discuţii s-a conturat şi zona, pentru că există poze unde Ceauşescu şi Cezar Lăzărescu prezintă pe o hartă traseul acestui bulevard aprobat şi acceptat şi aplaudat de toată lumea.
S-a speculat foarte mult în ultima vreme ideea – ca o compensaţie morală – că şi Parisul a avut de suferit când a fost supus unui plan de sistematizare, celebrul plan al baronului Haussmann
Am vrut să evidenţiez că prin acest concurs s-a iniţiat un mare program investiţional în Bucureşti. Acest concurs a fost patronat, la început a fost desemnat Ştefan Andrei sau Mircea Georgescu, din partea ministerului construcţiilor. Nu ştiu prea bine, deoarece eu nefiind membră de partid, nu am avut nicio treabă cu politica.
