ZiarulRing

22-iul.2024

ULTIMA ORĂ

MONDEN

N-a uitat de unde a plecat! Raluka a tras din greu în primii ani de conviețuire în București. A împărțit chiria unei garsoniere pentru a-i rămâne bani

Raluka se numără printre acele vedete care și-au ajutat financiar familiile atunci când au început să câștige bani, chiar dacă au fost nevoie să facă eforturi financiare destul de mari.

Avatar

Publicat

pe

Raluka se numără printre acele vedete care și-au ajutat financiar familiile atunci când au început să câștige bani, chiar dacă au fost nevoie să facă eforturi financiare destul de mari. Artista a împărțit chiria unei garsoniere cu o prietenă pentru a-i rămâne suficienți bani să le trimită și părinților.

În copilărie, Raluka a cunoscut lipsa banului, fiind crescută mai mult din veniturile mamei sale, căci tatăl său, plecat să muncească în străinătate, trimitea bani acasă destul de rar. Astfel, Raluka și-a jurat că va ajunge la un nivel profesional și financiar stabil și că va răsplăti înzecit sacrifiul mamei sale.

Zis și făcut. Artista s-a ținut de promisiune chiar și în perioadele nu tocmai bune ale vieții sale. Încă din primele luni de când lăsase Deva pentru București pentru a-și clădi o carieră artistică, Raluka a făcut chiar și imposibilul să drămăluiască fiecare ban, astfel încât să-i ajungă de la o lună la alta, pentru a trimite acasă. Astfel că, pentru a face economie, cântăreața a locuit ani buni într-o garsonieră mică, alături de o altă artistă: „Prima mea casă în București a fost o garsonieră. În Tei mai exact. Era garsoniera unui unchi și a unei mătușe și am stat acolo împreună cu Laura Roșca, MC Lala acum, vreo doi-trei ani, cam așa”, ne-a povestit Raluka, adăugând că în toți acești 3 ani au muncit pe brânci. “Petreceri nu prea am dat pentru că eu am început proiectul cu Sava imediat după ce am terminat filmările pentru emisiunea «Megastar» și eram plecată aproape încontinuu. Eram mai mult plecată de acasă, nu stăteam să mă văd foarte de des cu colega mea de cameră. La noi acasă nu se făceau petreceri, nu se făcea nimic. Nu eram triste, eram doar muncitoare. Făceam bani. Făceam bani înainte, nu ca acum. Dar chiar era frumos. Nu aveam atât de multe obligații”, a completat cântăreața.


Își permite lucruri la care nici nu visa

În momentul de față, Raluka este una dintre cel mai bine plătite artiste de la noi, câștigând bani atât din muzică, cât și din alte proiecte, precum casa ei de producție. Cu toate că nu mai duce grija banului, artista este în continuare extrem de atentă la cheltuieli, mărturisindu-ne că preferă să-și ajute mama decât să arunce cu banii pe haine sau accesorii. „Mă gândesc mereu ce mai are nevoie mama, ce pastile trebuie să-i iau. Sunt cu altele, nu am din astea de fete”. Singura “aroganță” pe care și-o permite solista este de a-și lua un ajutor la curățenia în casă. În urmă cu 11 ani, când s-a mutat în București, cântăreața nici măcar nu îndrăznea să viseze la faptul că va veni momentul în care să-și permită să aibă astfel de angajați. „Acum caut doamnă să mă ajute la curățenie pentru că aceea pe care am avut-o nu-mi mai răspunde la telefon sau și-a schimbat numărul. Și cea pe care ar fi trebuit să mi-o dea Ana (n.r. – Ana Baniciu) la fel, nu răspunde la telefon. Cred că s-a întâmplat ceva. Deci în ziua mea liberă stau și fac curățenie. Astăzi (n.r.- joi) am spălat vase, mi-am ars degetele de la soluția aia de aragaz, deci am trebăluit”, ne-a mai spus Raluca.

Citește în continuare
Advertisement
Lasă un comentariu

Lasă comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *