Vama Veche este un loc unic în lume, care poate semăna cu părți din diverse concepte turistice cunoscute ca destinații de petreceri estivale, dar are ceva special. După modernizarea din ultimii 20 de ani, Vama a pierdut mult din spiritul care a consacrat-o, însă muzicanții care aduc înapoi atmosfera de „cuib de rockeri” păstrează măcar amintirea a ceea ce a fost la început. Chiar dacă au apărut hoteluri de 3, 4 și 5 stele, plaje cu palmieri de plastic și șezlonguri, iar la terase s-a schimbat muzica, Vama a rămas și locul amintirilor unei generații care a știut să spună „nu” și s-a opus unui regim opresiv. Nonconformiștii de atunci și conformiștii de azi se regăsesc în același spațiu, dar în zone culturale și spirituale diferite, în micul sat de pescari de la frontiera cu Bulgaria, aproape devenit stațiune turistică.
Jaguarul cântă în față la Bibi… Priveliștea nu spune mare lucru pentru cineva care ajunge pentru prima oară în Vama Veche. E un chitarist care cântă pe marginea drumului, pe „Magheru” – așa cum i se spune, zeflemitor, străzii principale de la intrarea în Vama Veche. Dar cei care au cunoscut spiritul Vămii Vechi de la începuturi sau măcar în perioade diferite, văd în scena cu Jaguarul și Bibi o parte importantă din istoria acestui loc unic în lume.
Mulți antreprenori care au făcut școli de turism bazate pe principiul standardizării, pentru clasificare și uniformizare ar dori să transforme Vama Veche într-o stațiune turistică similară cu Mamaia sau Ibiza, crezând că au nevoie doar de hoteluri, terase, distracție și soare, ca ingrediente pentru acest tip de business. Dacă ar asculta poveștile satului de pescari, ar înțelege că au ceva mult mai valoros care ar putea fi conservat, inclusiv pentru profitul lor.
Citește articolul integral aici.