back to top
Bine ai venit pe Ziarul Ring
Știri exclusive din Sport, Actualitate și Monden
sâmbătă, decembrie 21, 2024

Motivul pentru care Andreea Bălan merge la psiholog. A schimbat de două ori terapeutul până acum

Distribuiți

Cântăreața Andreea Bălan a vorbit despre importanța psihologului în viața ei și motivul care a determinat-o să schimbe până acum terapeutul de două ori. Ea a făcut dezvăluiri importante, scoțând la iveală lucruri pe care puțini le știau despre ea.

Andreea Bălan, despre importanța psihologului

Cântăreața Andreea Bălan pune mare preț pe liniștea ei, motiv pentru care vedeta nu a evitat să ceară ajutor atunci când a avut nevoie. Ajutor din partea unui specialist. Nu de puține ori, artista a trecut prin experiențe care și-au lăsat amprenta asupra ei, a trăit clipe grele, și a simțit astfel nevoia unui confident care să-i ofere sprijin și îndrumare în acest sens.

Andreea nu se sfiește să spună că merge la psiholog, iar ședințele i-au fost de un real folos până acum. „Sfatul meu este ca, atunci când ai o problemă, să te duci la terapie. Drept dovadă, Mădălina Manole nu a fost sfătuită de apropiații ei, și nu au băgat-o în seamă și a ajuns la ce a ajuns…

Adică e foarte important pentru apropiați să vadă că există o problemă și să te sfătuiască cum trebuie. Și mai ales TU și să nu crezi că râde lumea de tine dacă te duci la terapie.

În România, mentalitatea asta e ‘Nu am nevoie de psiholog, eu le știu pe toate, eu sunt cel mai tare, cel mai deștept, nu am nevoie!’ Din contră! E ca un prieten care te ajută să înțelegi mai bine anumite lucruri.

Dar prietenul ăla are facultate și îți explică niște lucruri și îți face niște de-clickuri pe care tu nu poți să le faci singur. Mi se pare minunat să ai această opțiune!’, a mărturisit Andreea Bălan pentru VIVA! .

Ce a făcut-o pe Andreea Bălan să-și schimbe terapeutul

Vedeta a recunoscut că a fost nevoită să-și schimbe de două ori terapeutul până acum. Motivul este simplu. Andreea a căutat o persoană cu care să simtă că rezonează.

Am schimbat un terapeut pentru că nu pricepea nimic din ce spuneam eu, din lumea mea. E foarte complicat să stai să schimbi un terapeut care nu înțelege frustrările unui artist. Până când am găsit un terapeut care să înțeleagă ce îi spun, ce înseamnă o frustrare, toată munca…(…)

Și atunci îl schimbi pentru că nu ai cum să îi povestești frustrările tale. Am schimbat terapeutul de două ori. La un moment dat, am terminat niște probleme pe care le aveam de rezolvat și am trecut la altcineva, pe care l-am schimbat pentru că nu pricepea ce spun.

La terapie este foarte important să ai o conexiune cu terapeutul și să înțeleagă ceea ce îi spui și să simți că te ajută. Dacă nu, îl schimbi„, a mai spus Andreea Bălan pentru Viva!.

Iuliana Dima
Iuliana Dima
Redactor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Alte articole

Alte articole